Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Continuă scandalul gunoaielor! Clotilde Armand acuză Romprest de 'deturnare de fonduri: 'A dus la sortare până acum gunoiul de la agenţii economici'

Agerpres
Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, speră să finalizeze marţi dimineaţa contractul prin care administraţia locală să poată plăti direct sortatorii de deşeuri, iar aceştia să-şi deschidă porţile pentru compania Romprest, informează Agerpres.

"Am avut astăzi mai multe întâlniri la Prefectură cu sortatorii şi domnul prefect. Sortatorii au porţile închise pentru compania Romprest pentru că nu şi-a plătit datoriile. Vineri şi sâmbătă, am lucrat împreună cu sortatorii să găsim soluţia cea mai bună pentru ca Primăria Sectorului 1 să plătească datoriile Romprest direct spre aceştia. Tot astăzi, a avut loc o întâlnire la Prefectură între reprezentanţii primăriei, domnul prefect şi reprezentanţii Romprest. Cei din urmă au refuzat varianta prin care Primăria Sectorului 1 să preia datoriile către sortatori şi să plătească direct (vrem să plătim datoriile cuiva şi respectivul nu este de acord). Alt şantaj, altă luptă. Birocratică şi stufoasă. Între timp, am găsit o altă variantă cu juriştii şi sortatorii prin care putem prelua datoriile companiei de salubritate şi să plătim direct către sortatori. Mâine dimineaţă sperăm să finalizăm contractul şi deschidem porţile sortatorilor", a scris Armand, luni, pe Facebook.

Ea a susţinut că Romprest nu face "nici cel mai mic efort" pentru rezolvarea situaţiei, iar gunoiul este neridicat, chiar dacă este plătit la zi.

"Avem confirmarea de la sortatori că Romprest a dus la sortare până acum gunoiul de la agenţii economici (aceştia au contract separat cu operatorul de salubritate)! Nu de la populaţie. Pe banii plătiţi de Primărie. Această acţiune se numeşte deturnare de fonduri", a adăugat Clotilde Armand.

Citește și: Romprest o acuză pe Clotilde Armand de 'fake news': Contractul de salubritate, confirmat definitiv de judecători

Romprest acuză Primăria Sectoroului 1

Compania Romprest a transmis, luni, că autospecialele sale sunt pline în proporţie de 98% şi nu pot fi predate la staţiile de sortare, întrucât Primăria Sectorului 1 nu a dispus achitarea facturilor restante, precizând, totodată, că, pentru a nu încălca autorizaţia de mediu, este în imposibilitatea de a mai colecta depunerile necontrolate şi cele stradale rezultate din salubrizarea căilor publice. Romprest a afirmat că Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 1 nu au transmis modalitatea legală de eliminare finală prin depozitare a gunoaielor care nu mai necesită tratare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.