Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contre în Parlament între 'colonelul' Turcescu şi sublocotenentul Vosganian: 'Pe loc repaus!'/ VIDEO

turcescu

Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a fost locul unor contre între deputatul PMP Robert Turcescu şi deputatul ALDE Varujan Vosganian. În cadrul dezbaterii pe solicitarea preşedintelui Iohannis de avizare a unui referendum consultativ, cei doi au stârnit vociferări şi aplauze în sală.

Vezi şi: Ciocnire în conducerea Parlamentului: Dragnea îi pune piedică lui Tăriceanu în războiul cu Iohannis

Turcescu a fost întâmpinat de colegii parlamentari cu apelative precum "colonelul" strigate din sală, aluzie la legăturile acestuia cu serviciile secrete, în perioada în care activa în presă.

"Bună ziua! Pe loc repaus", a fost prima replică a lui Turcescu. Ulterior, acesta a susţinut referendumul propus de preşedinte, dar a făcut trimitere şi al referendumul din 2009.

"Mi-aș dori să cred că după rezultatul referendumului nu vom avea aceeași stare de fapt ca după rezultatul referendumului din 2009. Societatea românească este într-un moment de inflexiune, iar un referendum este în plină desfășurare. La el participă în fiecare zi sute de mii de români care sunt în stradă", a afirmat Turcescu de la tribuna Parlamentului.

"Domnu' colonel!" - i s-a strigat acestuia, din nou, din sală. "Pe loc repaus! Altă întrebare!", a fost răspunsul deputatului, care a continuat: "Vreau să vă atrag atenţia asupra unui lucru: în articolul 88 din Constituţie scrie că preşedintele adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. S-a întâmplat. La articolul 90 - preşedintele, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Se întâmplă azi. Între cele două articole mai e articolul 89 care vorbeşte despre dizolvarea Parlamentului."

Vezi şi: A început RĂZBOIUL: Ruptură totală în PSD (surse)

Replica pentru Turcescu a venit imediat, de la deputatul ALDE Varujan Vosganian. Acesta a afirmat că ameninţarea dizolvării parlamentului preconizează un nou atac la "elitele politice".

"Rar un popor care să pună atâta entuziasm în a-și distruge elitele. În România, elitele politice au suferit o dublă consecință. În primul rând, cele care existau au fost agresate permanent și, în al doilea rând, din cauza atmosferei create în jurul clasei politice, elitele nu se mai împrospătează. Să ziceam că nu am auzit ce a zis domnul colonel adineaori și nu iau deloc pe loc repaus în ceea ce spun acum. Domnul colonel - eu sunt sublocotenent și așa am rămas -, a asocia un referendum cu amenințarea voalată a dizolvării parlamentului arată că acest referendum, dincolo de întrebarea retorică pe care o pune, urmează a fi un nou atac împotriva clasei politice sau măcar a acelei părți legitimate prin alegeri libere. Îmi doresc să nu se întâmple asta", a afirmat Vosganian.

Deputatul ALDE a mai susţinut că referendumul din 2009 a fost ignorat în mod voit pentru că reflecta o tendinţă totalitară.

"Ați evocat referendumul din 2009. Referendumul din 2009 a fost una dintre lecții asupra cărora trebuie să medităm. Noi am fost puși să decidem dacă vrem sau nu parlament unicameral. Pe fondul alegerilor, puțini au discutat despre asta. Puțini au spus poporului român că niciodată cât România a fost democratică noi nu am avut parlament unicameral. Parlamentul bicameral a fost victoria României democratice, de la Constituția din 1866 încoace, iar de câte ori România a avut dictatură, a avut parlament unicameral. Această dorință de întoarcere la unicameralism era într-un mod voalat o întoarcere la vocația dictatorială pe care noi o refuzăm. Nu există în lume nicio țară democratică de mărimea României care să aibă parlament unicameral. Nicio țară din lumea nu a trecut în mod democratic de la bicameralism la unicameralism. Trecerea de la bicameralism la unicameralism a fost numai consecința revoluțiilor sângeroase. De aceea s-a refuzat aplicarea unei astfel de hotărâri, mergând pe ideea că ea nu a fost dezbătută suficient", a mai afirmat Vosganian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.