Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contribuabilii vor trebui să păstreze o distanță de 1,5 metri unii față de alții, în sediile ANAF, în contextul epidemiei de coronavirus

antena3.ro
anaf

Conducerea ANAF a anunțat, joi, într-un comunicat, măsurile luate pentru protecția personalului și a contribuabililor, în contextul epidemiei de coronavirus. Potrivit uneia dintre reguli, contribuabilii vor trebui să păstreze o distanță de siguranță 1,5 metri unii față de alții, în sediile ANAF, anunță MEDIAFAX.

Măsurile sunt necesare în scop preventiv, dar și pentru desfășurarea activității ANAF și a structurilor subordonate, se precizează în comunicatul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Citește și: Ce rușine! În plină criză pe coronavirus, Guvernul PNL, proiect de ordin pentru uciderea a peste 14.000 de femele și pui de căprioare

Noile măsuri instituite in sediile fiscale sunt următoarele:

- au fost stabilite punctele cheie și activitățile care necesită un flux continuu, precum și numărul de personal necesar pentru asigurarea acestora, respectiv 15% din totalul angajaților ANAF, de exemplu la ghișeul unic, trezorerie, registratură, asistență contribuabili, relații cu publicul etc.;

- este limitat accesul în cadrul spațiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomerație, stabilindu-se o distanță de cel puțin 1,5 m între persoane;

- sunt asigurate, pentru personalul propriu, materiale igienico-sanitare: săpun, prosoape hârtie, măști de protecție, mănuși de protecție și dezinfectanți pentru protecția acestora;

- în regim de urgență sunt asigurate servicii de dezinsecție și dezinfecție a spațiilor în care își desfășoară activitatea personalul ANAF;

- pentru personalul care utilizează mijloacele de transport public ora de începere este stabilită în intervale orare decalate cu o oră/o oră și jumătate față de programul normal, respectiv ora 8.00, ora.9.00 și ora 10.00, pentru perioada 12.03 – 31.03.2020;

- se realizează permanent prelucrarea informațiilor și a măsurilor de protecție pentru prevenirea infectării cu COVID – 19, cu toții angajații;

- toate ședintele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferință, iar delegațiile/deplasările angajaților sunt suspendate în perioada următoare;

- sunt stabilite activitățile și sunt identificați salariații care își pot desfășura activitatea la distanță, respectiv 50% din totalul angajaților ANAF;

- sunt identificați angajații care au efectuat ore suplimentare și se acordă zilele de recuperare în vederea asigurării posibilității rotirii personalului;

- toți angajații ANAF completează o declarație pe proprie răspundere, cu privire la riscul de contaminare;

- la intrarea în toate sediile este afișat materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanță cu ANAF.

Citește și: Gabriela Firea ia măsuri urgente: Am fost pentru, din prima zi, și în favoarea unei măsuri care să protejeze populația, deși am fost certată .

În comunicatul ANAF se precizează că au fost constituite, atât la nivel central, cât și la nivel regional, structuri pentru gestionarea măsurilor destinate prevenirii răspândirii COVID – 19. Aceste structuri vor lua noi decizii, în funcție de evoluția situației.

Potrivit Agenției, până acum nu există cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaților ANAF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.