Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Controversatul Laszlo Tokes a sesizat România la CEDO: la ce râvnește maghiarul? Recent cerea autonomia Transilvaniei

LASZLO TOKES - CONFERINTA

Controversatul Laszlo Tokes a sesizat România la CEDO: la ce râvnește maghiarul? Recent cerea autonomia Transilvaniei

Controversatul Tokes Laszlo, fost europarlamentar, a semnat, joi, la cabinetul de avocatură al lui Kincses Elod din Târgu Mureş, sesizarea care urmează să fie înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce instanţele din România au confirmat decretul prezidenţial de retragere a Ordinului Naţional "Steaua României", ca urmare a unor declaraţii ale politicianului făcute la Tuşnad, relatează Agerpres. Tokes Laszlo cerea la începutul acestui an nici mai mult, nici mai puțin, decât autonomia Transilvaniei.

"Ştiţi prea bine că această decoraţie 'Steaua României' nu reprezintă niciun avantaj material pentru mine. Am un altfel de interes, este vorba despre Revoluţie. Conform acelor scenarii care circulă de peste trei decenii (cu agenţi secreţi din Ungaria sau că serviciile secrete de peste hotare au intervenit şi au doborât regimul comunist ceauşist), aceste teorii neagă meritul poporului, meritul timişorenilor şi inclusiv al ungurilor din Timişoara, al enoriaşilor mei. Eu cred că trebuie să le apăr cinstea şi să restaurăm adevărul istoric care atât de mult a fost denaturat în aceste decenii. Din această cauză, facem recurs chiar la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi încă avem încredere în dreptatea legii europene. Au fost încălcate valori ocrotite de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, libertatea de exprimare, dreptul la un proces corect, dreptul la apărare", a declarat Tokes Laszlo.

De la ce a început?

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" a decis să îi retragă această distincţie lui Tokes Laszlo, motivul fiind că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-ar fi cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, ca, împreună cu Guvernul pe care îl conduce, să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Avocatul Kincses Elod a precizat că propunerea lui Tokes Laszlo nu s-a referit la înfiinţarea unui 'protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei' cum s-ar fi afirmat în necunoştinţă de cauză, ci dădea doar exemplul Tirolului de Sud, "care nu a fost şi nu este colonie, ci este exemplul cel mai reuşit al autonomiei teritoriale". "Dar domnul Tokes nu a vorbit pentru prima dată despre autonomie teritorială. Autonomia teritorială apare şi în programul UDMR, e un vechi deziderat al maghiarilor din România despre care la ora actuală nici măcar nu se poate discuta. Dar din memoriile lui Karoly Kiraly ştim că la 06 ianuarie 1990, când s-a finalizat programul Frontului Salvării Naţionale, în program apărea noţiunea autonomiei teritoriale şi deci atunci se putea discuta despre această problemă", a declarat, joi, Kinsces Elod.

Avocatul a spus că lui Tokes Laszlo i s-ar fi încălcat dreptul la apărare şi, în plus, cele două persoane care au sesizat Consiliul de Onoare, solicitând preşedintelui României să aducă o hotărâre de retragere a de decoraţiei, Gabriela Vrânceanu Firea şi Ecaterina Andronescu, s-ar fi antepronunţat.

Momentul 2016

În anul 2016, avocatul Kincses Elod, reprezentantul lui Tokes Laszlo, la acea vreme europarlamentar, i-a chemat în judecată pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe premierul Dacian Cioloş, prin deschiderea unei acţiuni în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, pentru anularea decretului prezidenţial de retragere a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de cavaler.

În plângerea formulată prin avocatul Kincses Elod se arăta că prin retragerea Ordinului Naţional conferit "în semn de înaltă apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând prin exemplul personal revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste", s-ar fi încălcat prevederile art.1, alin. 3 din Constituţie, referitoare la respectarea "idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.