Convoiul cu trupurile neînsufleţite ale membrilor echipajului SMURD a ajuns în România

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 03-06-2016

Actualizat: 03-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: evz.ro

Convoiul care transportă trupurile neînsufleţite ale celor patru membri ai echipajului elicopterului prăbuşit în Republica Moldova a ajuns vineri pe teritoriul României şi se îndreaptă spre Iaşi.

 

Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale medicului Mihaela Dumea, asistentului medical Gabriel Sandu şi comandorului Doru Gavril vor fi depuse la Biserica Sf. Spiridon din Iaşi, iar cel de-al patrulea, cu trupul copilotului Voicu Şocae, va fi dus la Bacău.

 

Gabriel Sandu, de 40 de ani, a fost unul dintre cei mai experimentaţi asistenţi medicali în medicina de urgenţă din România, el fiind din 2005 în cadrul SMURD.

 

Medicul primar Mihaela Dumea lucra de cinci ani la SMURD Iaşi şi le preda studenţilor, în calitate de asistent universitar, disciplina Medicină de Urgenţă, conform Agerpres.

 

Elicopterul prăbuşit joi în Republica Moldova, de tip EC 135, a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii în 2014 şi a costat 5 milioane de euro. El se afla la SMURD Iaşi din 2014, ultima inspecţie periodică fiind în 2016.

 

Unul dintre cei doi piloţi ai elicopterului prăbuşit în Republica Moldova, comandorul Doru Gavril, în vârstă de 53 de ani, avea peste 4.000 de ore de zbor la activ şi o experienţă de 30 de ani. El era comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi.

 

Cel de-al doilea pilot, căpitanul comandor Voicu Şocae, în vârstă 36 de ani, avea ca experienţă peste 1.480 de ore de zbor.

 

Aceasta este a doua tragedie de acest gen din ultimii 10 ani la SMURD Iaşi. În luna ianuarie 2006, doi piloţi şi două cadre medicale şi-au pierdut viaţa după ce elicopterul SMURD Iaşi, în care se aflau, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului. Elicopterul, de tip Eurocopter EC 135, s-a prăbuşit la 10 minute după decolare, la un kilometru şi jumătate de turnul de control al aeroportului, în apropierea Unităţii de Jandarmi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri