Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coordonator PLUS și-a dat demisia și le dă sfaturi foștilor colegi

exit-iesire

Unul dintre coordonatorii PLUS pe zona Moldovei, Mirabela Amarandei, şi-a dat demisia din partid, motivând că vrea să-şi dedice exclusiv profesiei și le-a dat sfaturi foștilor colegi.

Citește și: Traian Băsescu își recunoaște o GREȘEALĂ istorică: face apel la Iohannis să îi repare eroarea .

„Sunt alegeri în viață care ne definesc și dau concretețe unor convingeri și valori profund personale. În 2017 am ales să cred în proiectul Platformei RO100, când puțini dădeau șanse unui demers cu o componentă eminamente civică. Am avut credința că oamenii curajoși, hotărâți, onești pe care îi vedeam în platformă pot genera o forță pentru schimbarea în bine a țării noastre.

Un an mai târziu, în 2018, am crezut în proiectul politic care s-a născut din mișcarea civică. Am crezut în noi, în capacitatea noastră de a face bine. Din nordul Moldovei, până în sudul Bărăganului și din satele Maramureșului, până la Cazanele Dunării. În tot acest timp, am avut privilegiul de a întâlni oameni extraordinari, competenți și deciși să facă bine. Am avut privilegiul să vă întâlnesc pe mulți dintre cei cărora mă adresez, în principal, acum, și să văd cum crește o mișcare politică care are nu doar șansa, ci și datoria să ducă la bun sfârșit modernizarea României.

Am mai avut bucuria de a mă întoarce acasă, în Moldova, unde, împreună cu doi colegi minunați, Ramona și Liviu, am pus bazele, în condiții nu tocmai prielnice, a șase organizații cu misiunea asumată de a-i reda Moldovei demnitatea.

Mai presus de toate, și nu doar în acest timp, am crezut și cred în educație, în valoarea ei și în adevărata forță a omului educat. Cred într-o școală, într-o universitate, în instituții ale secolului XXI, care cultivă spiritul inovator, încrederea, cinstea, competența și binele comun. Cred în oameni și în capacitatea lor de a modela universurile – mici sau mari – în care trăiesc”, a scris aceasta pe Facebook.

Amarandei spune că demisionează din cauza unor credințe lăuntrice.

„Alegerea pe care o fac vine din toate aceste credințe lăuntrice. Am decis să demisionez din partidul PLUS pentru a putea dedica educației întreaga mea experiență, putere de muncă, dorință de cunoaștere și de a face bine. Misiunea aceasta o voi asuma în orice rol pe care îl voi avea, dar de astăzi înainte nu va mai fi cel de om politic. Ca membru PLUS, am fost onorată să colaborez cu unii dintre cei mai buni specialiști în educație și cercetare, alături de care am elaborat un document programatic consistent în domeniu, care va putea servi în dezbaterile ce vor urma. În paralel, am dedicat resurse pentru a clădi organizații puternice și durabile în cele 6 județe pe care le-am coordonat alături de Liviu și Ramona. Moldovence și moldoveni din Bacău, Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț vor putea oferi județelor lor oamenii politici pe care Moldova îi merită”, a scris ea.

Acesta le-a dat și sfaturi celor din PLUS.

„Dragi colege și colegi, Vă mulțumesc pentru bucuria de a vă fi fost alături. Faceți tot ce vă stă în putere pentru ca onestitatea, decența, știința de carte, libertatea de exprimare, curajul opiniei și democrația autentică să fie pilonii activității voastre în PLUS. Rămâneți drepți unul cu celălalt și cu toți cei din jurul vostru. Nu creșteți idoli, creșteți lideri și oameni competenți. Oamenii politici sunt, înainte de toate, oameni; dați-le șansa să vă arate atât imperfecțiunile dar, mai ales, calitățile lor. Oferiți ceea ce cereți. Vorbiți deschis, câștigați încredere prin vorbe sincere. Construiți un partid pentru viitorul României, nu pentru viitorul vostru.

Personal, în tot ceea ce voi face, în tot ceea ce voi întreprinde, iniția sau la care voi contribui voi rămâne fidelă crezurilor care îmi ghidează viața.  Cred în valoarea dată de cunoaștere și știința de carte. Cred în cinste, onoare și respect. Cred în progres și bunăstare date de încredere, muncă și perseverență. Cred că smerenia înnobilează. Potrivit Statutului, demisia înaintată în cursul acestei zile și-a produs efectele imediat atât în ceea ce privește calitatea de membru PLUS, cât și cele de membru al Consiliului Național și de coordonator regional. Eu vă mulțumesc tuturor! Veți câștiga!”, a conchis ea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.