Copiii arși cu aparatul de pârlit porcul, transferați la Iași

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-05-2024

Actualizat: 25-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cei doi copii din Banca Sat, județul Vaslui, care au suferit arsuri cu flacără de la aparatul de pârlit porcul sunt transferați, sâmbătă seara, la Spitalul Sf. Maria din Iași, potrivit mediafax.

Potrivit reprezentanților Ambulanței Vaslui, băiatul de 11 ani a suferit arsură de gradele I-II pe 35-40% din suprafața corpului, iar băiatul de 7 ani a suferit arsură de gradele gr.I-II pe 20% din suprafața corpului.

De asemenea, mama celor doi copii, o femeie de 27 de ani a suferit arsură de gradele I-II oe 15% din suprafața corpului.

Inițial, atât copiii, cât și femeia de 27 de ani au fost duși la Spitalul din Bârlad. Ulterior, medicii au stabilit ca cei doi copii arși să fie transferați cu două ambulanțe SAJ la Spitalul Sf. Maria din Iași.

Doi copii de 7 și 11 ani, din Banca Sat, s-au ars cu flacără cu un aparat de pârlit porcul pe față, torace și mâini. Și mama celor doi copii a fost rănită de flacăra de la aparatul de pârlit porcul.

Potrivit personalului medical ajuns la fața locului, ar fi vorba de un accident casnic. Se pare că tatăl pârlea porcul, când furtunul aparatului a sărit și i-a rănit pe copii și pe mama acestora.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri