Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copilul de 4 ani din Bistrița-Năsăud căzut în pârâu și luat de ape este căutat deja de patru ore fără rezultate

sputnik.md
copil inecat

Un copil de patru ani care a căzut într-un pârâu este căutat, marți după-amiază, de zeci de oameni, pompieri militari și voluntari din Bistrița și Livezile. Incidentul s-a petrecut în comuna Livezile, în timp ce micuțul se juca pe malul unui pârâu umflat de ploile din ultima perioadă, informează Mediafax.

Citește și: Copilul de 4 ani din Bistrița-Năsăud căzut în pârâu și luat de ape este căutat deja de patru ore fără rezultate

Zeci de oameni din comuna Livezile, ajutați de pompierii militari și voluntari din Bistrița și Livezile caută de patru ore un copil care a căzut într-un pârâu și a fost dus de ape în râul Bistrița Ardeleană. Incidentul s-a petrecut în comuna Livezile, marți, în jurul prânzului, în timp ce micuțul se juca în apropierea casei împreună cu alți copii, pe malul unui pârâu care pe timpul verii este secat. La un moment dat, copilul de patru ani a căzut în apă și a ajuns în râul Bistrița Ardeleană.

La ora transmiterii acestei știri, copilul este căutat atât pe malul apei, cât și în râu, folosindu-se de o barcă. „Se efectuează căutări pe ambele maluri și pe cursul apei cu ajutorul bărcii pneumatice din dotarea Detasamentului de Pompieri Bistrița. Se fac eforturi susținute pentru a găsi cât mai repede copilul, dar debitul este crescut, iar apa este învolburată. Sectoarele de căutare sunt împărțite din locul unde a fost văzut ultima dată copilul și până în partea de sus a municipiului Bistrița”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Județul Bistrița-Năsăud se află sub avertizare cod galben de ploi și vreme rea, până miercuri la ora 16.00, fiind așteptate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.