Coreea de Nord pune piciorul în prag și amenință SUA: Dacă vor să aibă prezidențiale liniștite...

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-06-2020

Actualizat: 11-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile nord-coreene au declarat joi că Statele Unite nu sunt în măsură să comenteze afacerile inter-coreene, apreciind că este în interesul Washingtonului să stea liniştit dacă doreşte alegeri prezidenţiale de succes, scrie agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 72: M..E starea de alertă!

Această luarea de poziţie survine după ce Departamentul de Stat al SUA s-a declarat dezamăgit de decizia de marţi a autorităţilor de la Phenian de a suspenda canalele de comunicare cu Coreea de Sud.

"M-am săturat de abordarea duală a SUA, care sunt dornice să întrerupă relaţiile inter-coreene atunci când acestea dau semne de progres, dar iau atitudine atunci când ele par să meargă prost", a declarat directorul general pentru afaceri americane din ministerul de externe nord-coreean Kwon Jong Gun.

"Ar fi nu doar în interesul SUA, ci şi în beneficiul unui scrutin prezidenţial de succes", a apreciat Kwon, care a recomandat SUA "să îşi ţină gura" dacă doresc să nu experimenteze "ceva groaznic".

Coreea de Nord a anunţat marţi că întrerupe liniile telefonice directe cu Coreea de Sud ca prim pas spre tăierea tuturor contactelor după zile întregi în care au acuzat autorităţile de la Seul că nu pun capăt acţiunilor organizate de fugarii nord-coreeni, care trimit în Coreea de Nord, de pe teritoriul sud-coreean, fluturaşi şi alte materiale ostile regimului de la Phenian.

Coreea de Sud a anunţat în cursul zilei de miercuri că va lua măsuri legale împotriva a două organizaţii care realizează operaţiuni de acest tip.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri