Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corina Creţu laudă Universitatea Politehnica din Bucureşti: 'Este o universitate de prestigiu, singura care face parte din CESAER'

arhiva personala
Corina Cretu

Comisarul European, Corina Creţu, a declarat vineri că Universitatea Politehnica din Bucureşti este o instituţie de învăţământ superior de prestigiu la nivel european şi a afirmat că prezenţa sa în acest loc are "o încărcătură emoţională", având în vedere că tatăl ei a fost mulţi ani profesor pentru studenţii politehnişti.

"În primul rând, îmi face o mare plăcere să fiu aici, la această adunare anuală care are loc pentru prima dată în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Este o universitate de prestigiu, singura care face parte din acest lanţ a universităţilor europene (n.r. - CESAER). Pentru mine are şi o încărcătură emoţională. Deşi am absolvit Academia de Studii Economice, tatăl meu avea birou acolo şi până a murit, în 1995, când eram mică ani de zile am stat şi l-am aşteptat aici să-şi termine cursul. Are şi un simbol, aşa, mai personal", a spus Corina Creţu, prezentă la cea de-a 31-a ediţie a Adunării Generale a CESAER.

Ea a afirmat că Universitatea Politehnica din Bucureşti derulează proiecte europene de succes, scrie agerpres.ro.

"Este un moment aniversar în legătură cu ceea ce s-a reuşit să se facă în domeniul cercetării în general în Europa. Universitatea Politehnica are, de asemenea, câteva proiecte europene de succes şi voi prezenta noua propunere a Comisiei Europene în cadrul căreia inovarea, cercetarea, ceea ce numit noi Smarter Europe, o Europă mai inteligentă, va avea un rol principal în noua perioadă de programare 2021-2027. Ideea noastră la Comisie este de a face paşi înainte spre nevoile de bază cum sunt infrastructura, apa şi aşa mai departe, către ceea ce considerăm noi că sunt motoarele unei economii şi aici vorbim despre Cercetare, Inovare", a susţinut comisarul.

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) a deschis miercuri porţile celei de-a 31-a ediţii a Adunării Generale a CESAER - una dintre cele mai importante asociaţii universitare la nivelul Uniunii Europene. Evenimentul a reunit reprezentanţii a peste 50 de universităţi europene din 26 de ţări, cărora li s-au alăturat personalităţi din lumea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului tehnic superior.

CESAER este o asociaţie europeană formată din peste 50 de universităţi specializate în ştiinţă şi tehnologie din 26 de ţări. Asociaţia non-profit a fost înfiinţată în 1990 şi este recunoscută pentru importanţa ei în Spaţiul European în Cercetării. Obiectivele organizaţiei sunt legate de optimizarea politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării, de creşterea bugetului UE dedicat cercetării şi de promovarea cooperării internaţionale ca instrument principal pentru avansarea inovaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.