Corina Crețu: 'Mă îngrijorează situația politică de la Chișinău și sper ca drumul european al Republicii Moldova să nu fie afectat'

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 12-11-2019

Actualizat: 12-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul Corina Crețu a postat, pe Facebook, un mesaj în care vorbește despre situația politică din Republica Moldova.

"Mă îngrijorează situația politică de la Chișinău și sper ca drumul european al Republicii Moldova să nu fie afectat.

Ar fi păcat ca, în toți acești ani de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, cetățenii de peste Prut să nu beneficieze pe deplin de avantajele acestui progres semnificativ.

Vezi si: Lot important PSD, decapitat în Guvern: nume sonore zboară din Palatul Victoria .

În 2013, îmi anunțam în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg susținerea totală pentru semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană - pe care îl consider a fi un garant al reformelor și progresului democratic al Republicii Moldova. Anul trecut, aflându-mă la Chișinău, îmi exprimam speranța că Republica Moldova va reuși să îndeplinească criteriile de aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil.

Este o situație delicată, dar sper să se înțeleagă faptul că interesul cetățeanului trebuie să primeze: astfel încât acestuia să îi fie asigurată stabilitatea, predictibilitatea și siguranța zilei de mâine.

Numai bine tuturor!", a scris Corina Crețu, pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri