Corlăţean: Nu cred că există riscuri de securitate direct la adresa României din partea Rusiei

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 16-04-2015

Actualizat: 16-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Titus Corlăţean crede că nu există riscul unui conflict direct între NATO şi Rusia: "Nu cred că există riscuri de securitate direct la adresa teritoriului României, statului român şi chiar o escaladare în sensul unui conflict direct între NATO şi Federaţia Rusă".

Fostul ministru de Externe precizează însă că "există şi se manifestă în clipa de faţă riscuri serioase de a se aduce atingere unor interese în regiune şi ale României şi ale Alianţei Nord-Atlantice, pentru că această deplasare către vest a Federaţiei Ruse, ruşii prezintă invers subiectul, dar faptul că Crimeea a fost anexată şi acolo sunt 35-40 de mii de trupe ruse, declarate oficial, plus tot felul de alte lucruri în materie de tehnică militară, care s-au apropiat de frontiera NATO, iată alte măsuri de stimulare a unor fenomene de destabilizare, am văzut crearea acelui Consiliu basarabean la Odesa, deci foarte aproape, e clar că toate astea induc elemente de tensiune, vorbim de bazinul Mării Negre, nu uitaţi aici faptul că există rezerve importante de hidrocarburi, de petrol, de gaze în platoul continental, pe partea românească, probabil şi pe partea ucraineană, iar Rusia se extinde în zona respectivă. E clar că sunt interese care pot avea de suferit".

"Din punctul ăsta de vedere, o atitudine extrem de clară, de fermă, de coerentă a Alianţei Nord-Atlantice se impune şi nu întâmplător vedem redeplasările în misiunile de reasigurare stabilite în Ţara Galilor, aici şi pe teritoriul României, trupe NATO, exerciţii comune militare, acest exerciţiu militar fără precedent declanşat de Ministerul Apărării din România şi cu participări inclusiv din Republica Moldova, aceste lucruri sunt necesare, nu-i o dorinţă de accentuare a tensiunilor, dar sunt lucruri necesare, care să-ţi ofere ţie confortul intern în societate, că suntem puşi la adăpost, dacă Doamne fereşte, ar fi tentaţii", a mai declarat, la RFI, Titus Corlăţean.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri