Corneliu Dobrițoiu, ministru al Apărării în Guvernul Ponta 1, analizează politica de înzestrare a Armatei de la aderarea la NATO până în prezent, dar și perspectivele de viitor. Cu o carieră de aproape 40 de ani în domeniul militar, Corneliu Dobrițoiu evidențiază și provocările actualei strategii în înzestrare, în contextul alocării, după 10 ani, a 2% din PIB pentru Apărare. STIRIPESURSE.RO vă prezintă analiza integrală a fostului ministru:
POLITICA DE INZESTRARE A ARMATEI -mit si realitate
1. Bugete si strategii de inzestrare:
1.1. Bugete: Romania s-a angajat politic, la integrarea in NATO, sa aloce 2,38% din PIB pentru bugetului apararii, cand cerinta minima -comun acceptata- in cadrul aliantei era si atunci de 2%. Curand acest angajament politic a fost uitat de presedintele „atlantic” Basescu, iar sumele alocate apararii au scazut abrupt sub 1,2% din PIB, contrar avertismentelor SUA: „NATO nu este o organizatie caritabila care „calatorii gratuite” iar „apararea costa”.
In sfarsit, prin dorinta de repozitionare favorabila a partidelor politice in raport cu administratia americana, a situatiei internationale incordate si determinarii Presedintelui Johannis s-a reusit generarea unui consens politic pentru alocarea a 2% din PIB si demararea unor programe de achizitii strategice ambitioase.
1.2. Strategii de inzestrare: Din cauza interzicerii accesului la informatii clasificate NATO, inclusiv din domeniul industrial, in perioada de preaderare ne-am limitat doar la modernizarea unor echipamente existente si achizitii limitate in domeniul comunicatiilor radio pentru indeplinirea misiunilor de politie aeriana si a celor desfasurate sub egida Parteneriatului pentru Pace. Dupa aderare, s-a cristalizat un sistem de prioritati care ulterior a generat trei variante de Strategii in domeniul achizitiilor militare pentru indeplinirea standardelor operationale ale NATO. Apogeul acestor proiectii strategice a fost atins in perioada cea mai neagra a finantarii, cand bugetele scadeau de la an la an pana la minimul prezentat anterior. Astfel, in prima varianta a strategiei de inzestrare, CSAT a decis atacarea a opt programe strategice (cate doua pentru fiecare categorie de forte) care ar fi necesitat alocarea a peste 16 miliarde de euro intr-o perioada de 30 de ani. Militarii erau multumiti, liderii politici la fel, dar in loc sa aloce resursele financiare conform deciziei asumate, au redus dramatic bugetul apararii.
In 2007, CSAT a aprobat a doua strategie care insuma 10 miliarde de euro tot pe o perioada de 30 de ani. Cel de-al doilea document era ceva mai articulat si abordabil, respectand echilibrul principalelor componente ale bugetului, conform matricei de cheltuieli a NATO, conform careia 20% ar reprezenta cheltuielile de inzestrare. Desi cuprindea tot opt programe majore, scaderea efortului bugetar a rezultat din reducerea numarului de avioane de lupta de generatia a IV-a, de la 48, la 24 de avioane de generatia V-a (F 35) care erau mult mai performante si acopereau integral nevoile de aparare a spatiului aerian si reducerea numarului de nave militare de la 8 (corvete si vanatoare de mine) la 4 nave multifunctionale si patru elicoptere navale (de tip Sea King) pentru multiplicarea fortei. Toate celelate programe de achizitii au fost preluate (transportoare 8x8, 4x4, autoturisme de teren blindate si neblindate), in plus se prevedea si achizitia de avioane fara pilot si a 24 de elicoptere de atac. Planificarea bugetara s-a fundamentat pe alocarea a 2% din PIB, din care 25% sa fi fost alocate inzestrarii. Impactul anual asupra bugetului ar fi fost de aproximativ 330 de milioane de euro anual pe o perioada de 30 de ani. Aceasta repartitie multianuala a finantarii inzestrarii ar fi permis asigurarea cheltuielilor pentru operarea si mentenanta echipamentelor in volum de 20% di buget, tinand cont ca pretul de achizitie reprezinta doar 1/5 din costul total al acestora pe ciclul de viata. Mai mult, repartitia mai relaxata a acestor costuri permitea modernizarea unor echipamente existente pana la inlocuirea acestora si implementarea unor platforme interoperabile de comanda si control, pentru Armata Romaniei, interoperabile cu sistemele similare ale Aliantei. Nu in ultima instanta, pentru achizitia de echipamente strategice de aparare aeriana de tipul (HSAM/Patriot) se avea in vedere atragerea altor beneficiari regionali la impartirea poverii fiscale.
Actualmente, consensul politic pentru accelerarea modernizarii armatei in noul context geostrategic, ridica unele provocari in raport cu capacitatea de sustinere a unui efort de inzestrare de aproximativ 10 miliarde de euro pe o perioada redusa la 10 ani, ceea ce inseamna alocarea a unui milard de euro anual, aproximativ 40% din bugetul apararii. Esalonarea platilor pentru achizitionarea celor 7 sisteme Patriot, care insumeaza 3,9 miliarde $, poate consuma bugetul pentru inzestrare pe urmatorii 4 ani, daca platile s-ar face consecutiv.
2. Provocarile actualei Strategii de achizitii:
2.1. Lipsa de claritate a obiectivului final, a principiilor si etapelor care guverneaza aceasta strategie:
Valoarea alocatiilor bugetar si programele de inzestrare pot creiona o imagine clara privind configuratia fortelor Armatei Romaniei peste 10 ani? Putem vorbi despre o dezvoltare constanta si echilibrata a categoriilor de forte, sau vom fi martorii unei dezvoltari succesive a capabilitatilor datorata transelor de plata? Actualul angajament de plata pentru sistemul Patriot ar putea consuma bugetul de achizitie pe urmatorii patru ani fara a demara alte programe, ceea ce ar conduce in mod indubitabil la un proces de achizitii succesive. Ori, acest parcurs face improbabila nevoia dezvoltarii echilibrate, concomitente, a tuturor categoriilor de forte, generand sincope operationale intre acestea. O esalonare a platilor pe zece ani ar permite demararea simultana si a altor programe de inzestrare ce ar facilita dezvoltarea cresterea capacitatii operationale a tuturor categoriilor de forte. Aceste intrebari retorice nu trebuiesc privite ca o critica adusa strategiei. Este bine ca investim pentru apararea noastra si a aliatilor nostri. Ar fi fost, insa, foarte nimerit ca odata cu aprobarea documentului sa fi stabilit un set de principii clare, cum ar fi:
Asigurarea unui raport optim intre capacitatile militare existente si cele cu relevanta strategica care fac obiectul achizitiilor de pe piata internationala in functie de acuitatea amenintarilor de securitate din domeniul apararii;
Modernizarea echipamentelor existente pentru cresterea capacitatii operationale si interoperabilitatii acestora cu echipamente similare existente in armatele tarilor NATO, concomitent cu achizitia etapizata (intr-o perioada de 10 ani) a celor cu relevanta strategica;
Concentrarea resurselor capacitatilor industriei nationale de aparare in scopul asigurarii mentenantei echipamentelor achizitionate de pe piata internationala, avand in vedere ca probabil 4/5 din costuri, pe durata de viata a acestor produse, sunt dedicate asigurarii mentenatei si operarii si numai 1/5 procurarii acestora;
Rambursarea a peste 45% din costurile modernizarii echipamentelor existente si asigurarii mentenantei celor achizitionate de pe piata externa, la Bugetul de Stat, prin taxe si impozite de diferite feluri;
Orientarea pe cat posibil echilibrata catre cele doua mari piete de furnizori de echipamente militare, SUA si UE, cu impact politic pozitiv asupra intereselor noastre economice, politice si de securitate. In configuratia actuala, aproximativ 80% din resurse sunt orientate catre piata americana. Acest principiu nu trebuie sa faca rabat la calitate si parametrul cel mai important – verificarea in lupta.
Conexarea fiecarui program cu economia romaneasca, indiferent de forma de proprietare, de stat sau privata;
Coerenta operationala a programelor, care sa asigure o multiplicare a efectelor in sprijinul unei descurajari credibile;
Conducerea fortelor si ISTAR sa fie sub control national, si in acelasi timp la standard NATO.
2.2. Din setul de principii mentionat anterior rezulta o anumita etapizare care ar trebui sa conduca la dezvoltarea echilibrata a tuturor structurilor de forte, avand in vedere nevoia de combatere a provocarilor mediului de securitate actual. Si anume:
Implementarea unui sistem national de comanda si control al fortelor, care sa integreze echipamentele actuale si celele ce vor fi achizitionate, pentru a fi in masura sa conducem lupta, daca situatia o va impune. Astfel, reducem pericolul unor interferente straine ostile. Radarele noastre din sistemul de aparare antiaeriana au fost partial neutralizate cu bruiaj de imitatie care a introdus in sistem un numar imens de tinte false in Decembrie 1989. Al doilea exemplu relevant este Operatiunea Livada, cand Israelul a neutralizat radarele siriene pe timpul infiltrarii si atacului aerian asupra reactorului nuclear de la al-Kibar. Avem companii romanesti a caror competenta in domeniu este apreciata la nivelul NATO si care au proiectat deja softul pentru implementarea sistemului. Trebuie doar luata decizia de achizitie.
Modernizarea masinilor de lupta ale infanteriei si vanatorilor de munte pentru cresterea capacitatii operationale a marilor unitati mecanizate si de vanatori de munte. In acest context, achizitia de elicoptere de atac, nu va fi altceva decat un multiplicator al fortei operationale a acestora.
Cresterea capacitatilor fortelor navale pentru protectia apelor teritoriale si a zonei economice exclusive. Demararea programului de productie a corvetelor multifunctionale ar satisface in buna masura si nevoile de aparare antisubmarin la Marea Neagra.
Programul de corvete trebuie unificat cu cel de modernizare a fregatelor si ambele corelate cu sistemul de aparare cu rachete la litoral pentru a realiza o capacitate credibila de descurajarea la Marea Neagra.
Asigurarea mentenantei avioanelor de lupta F-16. Locheed-Martin, producatorul F-16, a certificat compania Aerostar Bacau pentru executarea acestor lucrari, insa Guvernul Romaniei intarzie procesul de avizare al HG cu aceasta dedicatie. Intre timp, companii straine sunt in pelerinaj la Bucuresti pentru a achizitiona contractul de mentenanta, iar cele 12 avioane F-16 din dotare isi consuma resursa in ritm alert.
Asimilarea in productie interna a transportoarelor blindate Pyrania V / General Dynamics si fabricarea sub proprietate intelectuala romaneasca a transportorului AGILIS, dezvoltat si construit cu Rheinmetall la uzina Moreni. Achizitionarea celor doua tipuri de transportoare va deschide doua lanturi logistice costisitoare pentru asigurarea mentenatei acestora, dar echiparea ambelor tipuri de TBT cu aceleasi sisteme de arme, sisteme de conducere a luptei si rachete, poate diminua semnificativ costurile mentenantei.
Etapele procesului de modernizare a echipamentelor existente ar trebui sa alterneze cu achizitia programelor strategice, altfel exista riscul de a crea clivaje operationale grave intre categoriile de forte, fapt ce va eroda in anumite perioade capacitatea de aparare a tarii si asigurarea flancului estic al NATO.
In ceea ce priveste procesul de incadrare, dotare si instruire a fortelor din rezerva activa a armatei, care ar trebui finantate tot din bugetul apararii, nu mai vorbeste nimeni. Polonezii sunt foarte activi in acest sens… Cine mai stie? Bine ar fi ca “no news” sa fie “good news”.
3. In loc de Concluzii:
In toate proiectiile noastre de inzestrare ar fi foarte bine sa nu uitam de necesitatea echilibrarii bugetului in functie de categoriile de cheltuieli, in conformitate cu matricea de cheltuieli a NATO, daca dorim sa generam o capacitate de aparare reala si pe termen lung, la granita de Est a Aliantei. Cheltuielile de personal, 50%; cele dedicate operarii si mentenantei 20%; cheltuilile pentru achizitii 20%; iar cele alocate infrastructurii 10%. Actualmente, datorita ponderii de peste 40% a resurselor alocate inzestrarii, este probabil se deduc sume importante necesare infrastructurii, operarii si mentenantei trupelor, dar efortul este pe deplin justificat. Consensul partidelor politice parlamentare, la solicitarea Presedintelui, pentru alocarea a 2% din PIB bugetului apararii a salvat institutia, care devenise mai mult un instrument de protocol, doar cu o amprenta operationala externa. Astfel datorita cresterilor bugetului din ultimii 2-3 ani, cheltuielile cu personalul ca pondere in buget s-au redus de la 80%, pe timpul presedintelui Basescu, la 50% in prezent, generand resurse aprecabile pentru modernizarea armatei.
Nu in ultima instanta, se impune cresterea competentelor manageriale a demnitarilor care gestioneaza domeniul achizitiilor pentru aparare. In decursul timpului partidele au promovat ingineri si economisti in aceasta demnitate publica iar astazi domeniul este patronat politic de catre un doctor veterinar.
Corneliu Dobritoiu
Comentează