DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Coronavirus - Ce spune Cosmin Moți despre situația din Italia

www.agerpres.ro
Cosmin Moți

Fotbalistul Cosmin Moţi a declarat, pentru fcinternews.it, că el şi colegii săi de la Ludogoreţ Razgrad au fost îngrijoraţi de epidemia de coronavirus înainte de plecarea în Italia pentru meciul cu Inter, însă la sosirea la Milano au văzut că oamenii sunt calmi, ceea ce i-a liniştit şi pe ei. El a menţionat că jucătorii de la Ludogoreţ au purtat măşti din precauţie, adăugând că au familii acasă şi vor să evite orice risc.

“Care a fost starea voastră de spirit înainte de venirea la Milano? V-a fost teamă?”, a fost întrebat Moţi de reporterul fcinternews.it. “Am vorbit despre coronavirus şi am aprofundat subiectul. Nu cred că am fost speriaţi, dar îngrijoraţi am fost. Apoi, trebuie să spun că după ce am aterizat, la aeroport am văzut oamenii foarte calmi. Oameni care nu purtau măşti, care păreau liniştiţi, ceea ce ne linişteşte şi pe noi”, a fost răspunsul jucătorului.

El a precizat că din punctul său de vedere, la Razgrad panica legată de coronavirus este în acest moment mai gravă decât virusul în sine.

În ceea ce priveşte măştile purtate la sosirea în Italia, Moţi a spus: “Pentru noi este mai bine să prevenim. Suntem tineri şi dacă am fi infectaţi am merge la cele mai bune spitale posibile. Dar avem familii, avem copii acasă. Nu vrem ca ei să se îmbolnăvească”.

Despre meciul cu Inter Milano, Moţi a spus că el şi colegii săi vor încerca să obţină calificarea în faza următoare, deşi va fi foarte dificil. “Nu avem nimic de pierdut. Vrem să facem un meci frumos. Cu siguranţă nu ne vom axa pe apărare”, a precizat jucătorul.

Miercuri, clubul Internazionale Milano a anunţat că ia toate măsurile necesare pentru protejarea jucătorilor şi stafurilor la meciul cu Ludogoreţ Razgrad, din Liga Europa. De asemenea, Inter Milano a decis “închiderea zonelor de ospitalitate” şi anularea tuturor activităţilor care ar fi implicat grupuri mari de oameni.

Partida dintre Inter şi Ludogoreţ, contând pentru manşa secundă a 16-imilor Ligii Europa, se va disputa fără spectatori, joi seară, de la ora 22.00. În tur, în Bulgaria, scoorul a fost 2-0 pentru Inter.

Ludogoreţ Razgrad a sosit miercuri pe aeroportul din Milano, iar ca parte a măsurilor de precauţie jucătorii au purtat măşti. La echipa bulgară evoluează atacantul Claudiu Keşeru şi fundaşii Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.