Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coronavirus - Bucureştiul este unul dintre cele mai izolate centre de servicii din Europa

WRGB
coronavirus

Bucureştiul este unul dintre cele mai izolate centre de servicii din Europa de efectele negative ale epidemiei de Covid-19, iar acest lucru se datorează în mare măsură economiei bazate pe servicii IT, ştiinţifice şi profesionale din Capitală, similară unor mari capitale europene precum Dublin, Paris şi Londra, potrivit consultanţilor Colliers International, care au analizat scenarii pentru diverse segmente ale pieţei imobiliare potrivit news.ro.

Totuşi, gradul ridicat de integrare al României în ciclurile globale de producţie sugerează că economia va întâmpina presiuni semnificative în perioada următoare, având în vedere tendinţele globale, arată analiza.

”Chiar dacă piaţa de birouri din Bucureşti pare să fie un pic mai izolată de problemele care afectează economia globală, acest lucru nu înseamnă că nu am putea vedea o creştere a ratei de neocupare a pieţei de birouri sau o presiune suplimentară pe chirii. Cu toate acestea, cifrele sugerează că, în cazul unui scenariu negativ, cel puţin Bucureştiul ar ajunge să sufere mult mai puţin decât alte pieţe de birouri sau îşi va reveni mai repede ulterior”, a declarat Silviu Pop, head of research în cadrul Colliers International.

De asemenea, deşi mai degrabă relevant pentru economia locală decât pentru piaţa de birouri, Bucureştiul depinde foarte mult de administraţia publică.

Pe de altă parte, statutul României, de economie destul de mică şi destul de deschisă, înseamnă că pieţele imobiliare nu vor rămâne imune la tendinţele globale. Impactul asupra segmentului de logistică va fi probabil mai serios, având în vedere că producţia a fost afectată în mod semnificativ de oprirea în ultimele săptămâni a producţiei din China şi, de asemenea, luând în considerare dependenţa României de sectorul auto, dar totul va depinde foarte mult de cât de mult va dura această situaţie.

”China este un furnizor major de piese care sunt apoi utilizate într-o varietate de subsectoare interne, inclusiv producţie. Numai anul trecut, România a importat circuite imprimate în valoare de 226 de milioane de euro din China, jumătate din importurile totale. În consecinţă, o mare parte a sectorului de producţie va simţi efectele, după un 2019 temperat. Iar acesta este numai unul dintre canalele de impact asupra economiei româneşti, cererea mai mică din partea altor parteneri din Franţa şi Germania urmând să influenţeze de asemenea companiile locale”, adaugă Silviu Pop.

Deşi impactul Covid-19 asupra economiei în general şi a pieţei imobiliare în particular este extrem de incert, o certitudine este că sectoarele de retail şi de agrement sunt printre cele mai afectate pe termen scurt, conform analizei Colliers.

La nivel global, scenariul cel mai bun ar fi o evoluţie neutră a economiei în cursul anului, cu scăderi în trimestrul doi şi poate şi în trimestrul trei, cu şocuri imobiliare limitate în principal la segmentele hotelier, retail, logistică şi producţie, care depind de mărfuri non esenţiale sau de lanţul de aprovizionare din China.

”Într-un scenariu mediu din punctul de vedere al impactului, recuperarea ar fi vizibilă cel mai devreme în primul trimestru din 2021, cu un impact mai amplu asupra pieţelor de birouri dependente de companii dintre cele mai expuse (de exemplu, companii aeriene, operatori de turism, organizatori de evenimente, bănci, asiguratori, investitori sau companii de energie). Pieţele de capital vor înregistra o stagnare a activităţii, însă companiile care au la bază activităţi pe termen lung vor continuă să facă mişcări pe pieţele mai sigure, în special în active din zona de retail, spaţii industriale şi logistice, birouri şi rezidenţiale”, araă analiza Colliers.

În funcţie de scenariu, companiile care aduc valoare adăugată vor opta pentru o abordare precaută, de tipul „aşteaptă şi vezi ce se întâmplă”, până când preţul şi disponibilitatea şi costul capitalului devin mai clare. Pentru investitorii transfrontalieri, volatilitatea cursului de schimb prevăzută pentru trimestrul doi şi trei din acest an, precum şi incapacitatea de a accesa fizic activele vor conduce la o restrângere  a activităţii.

Izbucnirea Coronavirus (Covid-19), declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept „Pandemie globală” din 11 martie 2020, a avut un impact asupra activităţii pieţei în multe sectoare, creând un set de circumstanţe fără precedent pe care ar putea să se bazeze o analiză.

”Raportul Colliers International nu constituie şi nu trebuie tratat ca recomandare pentru investiţii, sau pentru evaluare şi ofertă de vânzare-cumpărare de proprietăţi. Având în vedere impactul viitor necunoscut pe care Covid-19 l-ar putea avea asupra variabilelor legate de ofertă, cerere şi preţuri pe piaţa imobiliară, orice raport şi analiza sunt mult mai predispuse la incertitudinea pieţei, în ciuda eforturilor de a ne menţine o raportare solidă şi obiectivă”, se precizează în analiză.

Colliers International Group Inc. este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor, cu operaţiuni în 68 de ţări şi peste 15.000 de angajaţi. În 2019, veniturile corporate au fost de peste 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari inclusiv afiliaţii), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.