Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corul Madrigal prezintă, în premieră, Turneul naţional de Paşte 'Săptămâna Patimilor', în patru oraşe din ţară

infomusic.ro
corul madrigal national

Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" va prezenta, în premieră, Turneul naţional de Paşte "Săptămâna Patimilor", sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu şi Cezar Verlan, în perioada 13-16 aprilie, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Spectacolul va fi prezentat în Arad - 13 aprilie, la Filarmonica din Arad, Timişoara - 14 aprilie, la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Alba Iulia - 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Cluj-Napoca - 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.

Corul Madrigal va interpreta atât compoziţii în primă audiţie românească, cât şi unele dintre cele mai iubite lucrări dedicate acestei perioade, precum fragmente alese din "Prohodul Domnului", Nicolae Lungu, "Florilegiu bizantin", structurat de Marin Constantin sau "Credo" din "Missa în do minor" (K427) de Wolfgang Amadeus Mozart.

"Prin intermediul repertoriului special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, spectatorii sunt invitaţi să participe la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paştelui. Programul va include lucrări religioase clasice şi moderne deopotrivă, care reliefează cu sensibilitate periplul Mântuitorului din zilele premergătoare Învierii", se arată în comunicat.

În cele patru oraşe al turneului coruri de copii active în Programul Naţional Cantus Mundi se vor alătura Corului Madrigal. Pe scenă vor avea intervenţii artistice şi tinerii actori Corneliu şi Pavel Ulici.

Regia şi scenariul Spectacolului Extraordinar de Paşte "Săptămâna Patimilor" sunt semnate de Emil Pantelimon, conducerea muzicală aparţine Annei Ungureanu, iar scenografia lui Vladimir Turturică.

Conceptul spectacolului include decoruri impunătoare şi o regie de lumini elaborată special pentru a amplifica emoţia muzicală, precizează organizatorii.

Biletele pot fi achiziţionate de pe platforma bilete.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.