Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corupția din poliție: Un grănicer șpăgar a cerut 2.500 de euro ca să treacă frontiera chiar pe cel care avea să devină denunțător

Un poliţist de frontieră din Caraş-Severin este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce a fost denunţat de un bărbat pe care l-a scos din ţară contra unei sume de bani.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, procurorii au dispus, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspect, solicitând instanţei arestarea preventivă a acestuia.

"În fapt, s-a reţinut că inculpatul Z. M. D., poliţist de frontieră, în data de 21.10.2021 a acceptat promisiunea de 2.500 Euro de la martorul denunţător C. C., pentru a-l ajuta pe acesta să treacă ilegal în Ungaria, prin PTF Cenad, lăsând să se creadă că are influenţă asupra altor colegi din PTF Cenad, poliţistul de frontieră promiţând că îi va determina pe aceşti colegi să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să-i faciliteze martorului denunţător ieşirea ilegală din ţară. Ulterior, poliţistul de frontieră Z. M. D. a primit suma de 1.500 Euro de la martorul denunţător C. C., pentru scopul mai sus arătat", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, poliţistul de frontieră a fost prins în flagrant cu suma de 1.500 de euro primită de la martorul denunţător, care se afla sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi teritoriul României.

Procurorii susţin că poliţistul de frontieră nu este la prima faptă de acest fel, el ajutându-l pe acelaşi denunţător să iasă din ţară pe 6 mai 2019, scrie agerpres.ro.

"Poliţistul de frontieră Z. M. D. a acceptat să îl ajute pe martorul denunţător C. C. să părăsească ilegal teritoriul României, întrucât martorul urma să execute, în străinătate, o pedeapsă privativă de libertate, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare. În data de 06.05.2019, poliţistul de frontieră Z. M. D. i-a pretins martorului denunţător C. C. suma de 5.000 Euro pentru a-l scoate din ţară fără controlul ce urma să fie făcut în PTF Cenad. După ce a primit suma de 2.500 Euro, poliţistul de frontieră Z M. D. l-a urcat pe martorul denunţător C. C. în autoturismul său şi l-a condus până în localitatea Mako, în Ungaria, fără ca cei doi să fie verificaţi la PTF Cenad", se mai menţionează în comunicat.

Având în vedere gravitatea faptei, procurorul de caz a înaintat la Tribunalul Caraş-Severin referatul cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.