Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corupţia prejudiciază economia europeană cu aproape 120 de miliarde de euro pe an

UE
"Corupţia subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi în statul de drept, ea provoacă pagube economiei europene şi privează puterile publice de venituri fiscale de care acestea au o nevoie acută", a subliniat, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Cecilia Malmström. "Statele membre au făcut mult, în decursul ultimilor ani, în lupta împotriva corupţiei, dar raportul publicat astăzi (luni) arată că aceste eforturi sunt departe de a fi suficiente", subliniază ea. Raportul, primul de acest tip, nu stabileşte un clasament al ţărilor europene în domeniul corupţiei, ci relevă principalele lacune observate în lupta împotriva corupţiei la nivel european. În particular, controalele interne cu privire la procedurile din cadrul administraţiilor publice sunt considerate insuficiente, iar regulile referitoare la conflictele de interese variază de la un stat la altul, la fel ca şi eficienţa prevenţiei şi acţiunilor în instanţe. Raportul deplânge totodată faptul că majoritatea statelor UE nu dispune de statistici cu caracter global referitoare la infracţiuni de corupţie, ceea ce îngreunează comparaţia şi evaluarea. El subliniază, de asemenea, asupra faptului că integritatea în viaţa politică rămâne o problemă, în numeroase state membre. De exemplu, nu este o practică curentă ca partidele politice şi corpurile alese să se doteze cu coduri de conduită privind corupţia, iar cele existente nu au, adesea, efecte reale. Lacune importante subzistă în special în domeniul finanţării partidelor politice. De asemenea, sectorul pieţelor publice este deosebit de expus corupţiei, se notează în raport. Capitolul referitor la Franţa insistă în special asupra acestui ultim punct, dar şi asupra riscurilor privind corupţia în tranzacţii comerciale internaţionale. Comisia publică, în paralel, un sondaj Eurobarometru, care arată că 76% dintre europeni cred că fenomenul corupţiei este foarte răspândit. În total, 8% dintre respondenţi afirmă că au fost implicaţi sau martori ai unui act de corupţie în ultimul an. În Franţa, 68% dintre persoanele intervievate apreciază că fenomenul corupţiei este foarte răspândit, iar 25% afirmă că s-au confruntat cu el în decursul ultimului an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.