Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

COSR vine în sprijinul sportivilor ucraineni care vor să se pregătească în România. Toate cheltuielile vor fi suportate de către forul olimpic român

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam COSR

COSR a anunţat, joi, că vine în sprijinul sportivilor ucraineni care vor să se pregătească în România, la baza olimpică din Complexul ”Sydney 2000” din Izvorani, conform news.ro.

“Ca urmare a situaţiei grave şi a conflictului armat, a înrăutăţirii situaţiei şi a crizei umanitare după invazia Rusiei în Ucraina, COSR se află în permanentă legătură cu cei de la Comitetul Olimpic din Ucraina, cu preşedintele Sergei Bubka. COSR le-a transmis mesaje de susţinere şi le-a prezentat suportul prin deschiderea bazei olimpice de pregătire”, a precizat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, într-un mesaj postat pe Facebook.

Totodată, COSR recomandă Federaţiilor Sportive Naţionale, care sunt în directă legătură cu organizaţiile omoloage din Ucraina sau cu persoane din conducerea tehnică a loturilor olimpice din această ţară, să transmită tuturor celor care doresc că pot veni în România să se pregătească în Complexul Olimpic ”Sydney 2000” din Izvorani.

Toate cheltuielile aferente pregătirii, precum şi pentru cazare şi masă, vor fi suportate de către forul olimpic român. De asemenea, asistenţa medicală şi toate testele medicale pentru COVID-19 vor fi suportate de COSR împreună cu partenerul COSR, ”Reţeaua de sănătate Regina Maria”.

Urmând recomandările Comitetului Olimpic Internaţional şi ale Comitetelor Olimpice Europene, COSR şi-a manifestat sprijinul şi este solidar cu Ucraina, în spiritul declaraţiilor şi acţiunilor recomandate de forurile olimpice internaţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.