Premierul britanic Boris Johnson le-a recomandat marţi concetăţenilor săi să muncească de la domiciliu, dacă au această posibilitate, şi a ordonat închiderea mai devreme a barurilor şi restaurantelor, pentru a limita creşterea rapidă a celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus, transmite Reuters.
După ce oamenii de ştiinţă care lucrează pentru guvernul de la Londra au avertizat că în lipsa unor acţiuni urgente va creşte foarte puternic rata deceselor, Johnson a declarat că noile restricţii impuse în Anglia ar putea fi menţinute şase luni. El nu a interzis însă complet deplasările.
'Îmi pare rău să spun că, la fel ca în Spania, Franţa şi multe alte ţări, am ajuns la un punct de cotitură periculos', a declarat prim-ministrul în parlament, după o reuniune de urgenţă cu miniştrii şi cu şefii guvernelor descentralizate din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care alcătuiesc Regatul Unit.
La numai câteva săptămâni după ce a cerut revenirea la locurile de muncă, Johnson le-a recomandat celor care lucrează în birouri să stea acasă, dacă pot.
Barurile, restaurantele şi alte localuri se vor închide de marţi la orele 22, iar în timpul programului servirea se va face numai la mese.
Măştile vor fi obligatorii în mai multe spaţii, iar firmele care încalcă regulile vor fi amendate; în general, legile se vor aplica mai strict, a mai spus premierul, care urmează să se adreseze direct naţiunii, prin intermediul televiziunii, la ora 19.00 GMT.
Nu se vor închide însă şcolile şi universităţile.
Consilierii guvernamentali au apreciat că numărul de cazuri de contaminare cu coronavirus ar putea ajunge în octombrie la 50.000 pe zi.
'Nu îi vom asculta pe cei care spun să lăsăm virusul să acţioneze, nici pe cei care cer interzicerea permanentă a circulaţiei. Luăm măsuri hotărâte şi corespunzătoare ca să echilibrăm salvarea de vieţi cu protecţia locurilor de muncă şi a surselor de venituri', a susţinut Johnson
COVID-19 - Boris Johnson începe reînchiderea Regatului Unit şi recomandă telemunca
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.809
VIDEO Haos. Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz și ameninţă cu retragerea din acordul de armistiţiu
1.809

50
Donald Trump va discuta cu Mark Rutte despre ieșrea SUA din NATO
50

1.656
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
1.656

56
Conflictul din sudul Libanului escaladează - Hezbollah avertizează că sângele victimelor masacrului israelian în Liban "nu va fi vărsat în zadar"
56

41
După luni de întreruperi de curent iarna, Ucraina se confruntă din nou cu pene de curent
41

4.449
Răsturnare de situație la Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi insistat asupra unui acord cu SUA în ultimele ore ale ultimatumului
4.449

53
Posibil armistițiu și în Asia Centrală - Afganistanul spune că a avut "discuţii cuprinzătoare" cu Pakistanul
53

128
Gardienii Revoluţiei anunţă că au doborât o dronă israeliană de tip Hermes 900 în sudul Iranului: Teheranul trece la amenințări
128

2.445
VIDEO SUA proclamă victorie totală în Iran. Șeful Pentagonului: forţele aeriene au fost anihilate; fabricile lor, rase de pe faţa pământului
2.445

51
Statele Golfului, în criză de rachete antiaeriene după atacurile iraniene, interesate de interceptoare anti-dronă ucrainene ieftine
51

104
Război în Orientul Mijlociu - Turcia a trimis un convoi cu ajutor umanitar în Iran
104

102
Donald Trump: Libanul "nu a fost inclus" în acordul de încetare a focului cu Iranul
102

3.953
Miza conflictului din Iran: Statele Unite sunt pregătite să-l ia cu forţa
3.953
















Comentează