Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Covid-19 - Franța impune caranitina pentru persoanele venite din Marea Britanie

bbj.hu
carantina

Franţa a anunţat, miercuri, instituirea unei perioade de carantină pentru persoanele venite din Marea Britanie, din cauza prevalenţei în creştere a variantei de coronavirus extrem de contagioasă apărută în India, transmite Reuters potrivit Agerpres.

Franţa a urmat Austriei, care a anunţat marţi că interzice zborurile directe şi vizitele turiştilor din Marea Britanie, şi Germaniei, care a afirmat vineri că oricine intră în ţară din Marea Britanie trebuie să stea două săptămâni în carantină.

”Există o nouă situaţie, cu progresia aşa-numitei variante indiene în Marea Britanie. Franţa va impune izolarea obligatorie a persoanelor care vin din Marea Britanie”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal.

Izolarea va avea o durată de şapte zile, a scris pe Twitter viceministrul francez al Afacerilor Europene, Clement Beaune, adăugînd că vizitatorii vor fi obligaţi să prezinte un test pentru Covid-19 efectuat cu mai puţin de 48 de ore înainte de plecare.

Măsurile sunt aşteptate să intre în vigoare luni.

Infecţiile cu coronavirus din Marea Britanie au crescut din nou, dar incidenţa generală este încă scăzută într-o ţară cu una dintre cele mai rapide lansări de vaccinuri din lume.

Numărul pacienţilor spitalizaţi cu Covid-19 a scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din septembrie.

Focarele de infecţii cu varianta indiană B.1.617 au crescut rapid, însă, până la 3.424, faţă de joia trecută, fiind cu 2.111 mai multe faţă de săptămâna precedentă.

Varianta indiană a fost raportată în cel puţin 17 ţări. Anunţul guvernului francez va fi o lovitură pentru anumite părţi din industria turismului, care este disperată pentru o revenire la activităţi normale înainte de vârful sezonului estival.

"Este rezonabil în ceea ce priveşte salvarea verii franceze, dar va fi ca o pedeapsă pentru acele regiuni care depind de turiştii britanici", a declarat Ge Kusters, proprietarul campingului Le Paradis din zona Dordogne şi preşedinte al uniunii regionale de camping.

Turistilor britanici li s-ar fi permis să viziteze Franţa fără restricţii începând cu 9 iunie, cu condiţia să aibă certificat de vaccinare împotriva Covid-19 sau un test negativ PCR pentru Covid-19.

Aproximativ 13 milioane de britanici au vizitat Franţa în fiecare an, înainte de începerea crizei coronavirusului la începutul anului 2020, mai mult decât orice altă naţionalitate, potrivit datelor oficiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.