COVID-19 - Noi reguli pentru intrarea pe teritoriul Austriei

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-02-2021

Actualizat: 09-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Austria introduce începând cu 10 februarie noi reguli de intrare pe teritoriul său, a anunţat luni şeful-adjunct al celulei operative a Ungariei pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, informează MTI potrivit Agerpres.

În conformitate cu noile reguli, oricine va dori să intre în Austria va trebui să se înregistreze înainte de aceasta online, a precizat locotenent-colonelul Robert Kiss în timpul unei conferinţe de presă desfăşurată şi ea online. De asemenea, cei care au călătorit în Austria vor trebui să stea în carantină acasă vreme de zece zile şi vor putea scurta până la cinci zile această carantină dacă vor face un test gratuit PCR sau antigen pentru COVID-19.

Citește și: Florin Cîțu DĂ BOMBA! PRIMUL SPOR care li se va TĂIA bugetarilor: Am descoperit sporuri de care nu știam că există

Exceptaţi de la noile reguli vor fi lucrătorii transfrontalieri, cei sezonieri şi cei forestieri, călătorii de pe cursele internaţionale şi cargo de tranzit, precum şi persoanele care se vor deplasa în Austria pentru tratament medical, a adăugat Kiss.

Între timp, transportatorii de marfă trebuie să aştepte în jur de două ore la punctele de trecere a frontierei Roszke şi Tompa, de la graniţa cu Serbia, a spus el.

În ceea ce priveşte Ungaria, Robert Kiss a informat că poliţia a declanşat proceduri împotriva a 35.554 de persoane care au încălcat interdicţia de circulaţie în timpul nopţii, introdusă în noiembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri