COVID-19 - România trimite o echipă MApN pentru a ajuta SUA

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 24-05-2020

Actualizat: 24-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

O echipă de 15 specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), alcătuită din cinci medici, cinci asistenţi medicali şi cinci militari specialişti în domeniul CBRN, va pleca, luni, în SUA, pentru a oferi sprijin autorităţilor statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 potrivit Agerpres.

"Personalul MApN va oferi, pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, sprijin de specialitate omologilor americani din mai multe unităţi de îngrijire şi tratament medical de pe teritoriul statului Alabama şi se va informa cu privire la modul în care sunt aplicate în SUA metodele de combatere a infectării cu noul coronavirus atât în domeniul medical, cât şi în ceea ce priveşte apărarea CBRN", informează un comunicat de presă postat, duminică, pe site-ul MApN.

Cooperarea dintre România şi statul Alabama se desfăşoară sub auspiciile programului de parteneriat statal (State Partnership Program) lansat în anul 1993, program coordonat de Comandamentul Forţelor Americane din Europa (USEUCOM).

"Consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă un obiectiv major al politicii externe şi de apărare a României. Dimensiunea de apărare reprezintă un pilon de bază al acestuia", mai arată sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri