Spania va ridica la 30 martie restricţiile în vigoare din decembrie la sosirile din Regatul Unit, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a guvernului, relatează AFP potrivit Agerpres.
''Prelungirea restricţiilor se menţine cu Africa de Sud şi Brazilia'' până la 13 aprilie, ''dar nu şi cu Regatul Unit'', ţară în care programul de vaccinare împotriva COVID-19 este foarte avansat, a declarat María Jesús Montero la încheierea Consiliului de Miniştri.
Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa de pandemie, a reuşit un tur de forţă şi a administrat o primă doză la aproape 28 de milioane de persoane şi intenţionează să beneficieze de ocazie pentru a ridica treptat până la sfârşitul lunii iunie restricţiile puse în aplicare împotriva COVID-19, notează AFP. Pe de altă parte, vacanţele în străinătate sunt în prezent interzise în întreg Regatul Unit, format din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, declarând marţi că guvernul de la Londra intenţionează să revizuiască în aprilie condiţiile pentru călătoriile în străinătate şi că este posibil să le permită din 17 mai.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului de stânga spaniol a explicat că restricţiile privind Africa de Sud şi Brazilia sunt menţinute, variantele detectate în aceste două ţări fiind puţin prezente în Spania, spre deosebire de varianta descoperită în Regatul Unit.
În vigoare până la 30 martie, aceste restricţii, adoptate iniţial pe 2 februarie, vor fi prelungite până la 13 aprilie.
Numai cetăţenii spanioli sau din Andorra şi rezidenţii străini din Spania sau Andorra au acces la zboruri din Africa de Sud sau Brazilia.
Pe lângă cetăţeni şi rezidenţi, se face o excepţie şi pentru pasagerii aflaţi în tranzit către o ţară care nu aparţine spaţiului Schengen: în acest caz, aceştia nu au dreptul să părăsească aeroportul şi nu pot staţiona mai mult de 24 de ore.
Spania, cu aproape 47 de milioane de locuitori, se numără printre ţările europene cel mai dur afectate de pandemie, cu peste 3,2 milioane de cazuri confirmate şi peste 73.000 de decese.
COVID-19 - Spania va ridica restricţiile la sosirile din Marea Britanie
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

64
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
64

109
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
109

15
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
15

507
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
507

413
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
413

357
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
357

134
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
134

426
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
426

209
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
209

238
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
238

335
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
335

169
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
169

588
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
588
















Comentează