Turcia a anunţat joi că va primi în curând o primă comandă a unui vaccin chinezesc anti-COVID-19 şi a afirmat că acesta are o eficienţă de 91,25%, în pofida absenţei rezultatelor oficiale alte testelor din faza 3 a punerii lui la punct, notează AFP.
Autorităţile turce afirmă că au constatat un asemenea grad de eficienţă înainte de sfârşitul fazei 3 a testelor clinice ale vaccinului CoronaVac realizate pe 7.371 de voluntari în Turcia.
Este vorba despre rezultate preliminare, testele din faza 3 a vaccinului fiind în curs de desfăşurare în Turcia.
În ciuda absenţei rezultatelor oficiale, precum şi a studiilor publicate de producătorul chinez, suscitând critici cu privire la lipsa de transparenţă, autorităţile de la Ankara au făcut un anunţ oficial.
"Suntem convinşi acum că acest vaccin este eficient şi sigur pentru populaţia Turciei", a declarat ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca.
Constituind "o premieră mondială", aceste date ar putea servi ca bază în vederea unei eventuale autorizări a CoronaVac, a adăugat ministrul.
Prima livrare a vaccinului produs de laboratorul Sinovac urmează să fie expediată duminică spre Turcia care trebuie să primească iniţial trei milioane de doze, cu o opţiune pentru alte 50 de milioane.
Pe lângă acest vaccin, Turcia va semna în următoarele zile un contract cu laboratorul german BioNTech pentru 4,5 milioane de doze, cu o opţiune de alte 30 de milioane de doze ale vaccinului produs în colaborare Pfizer.
După cum a afirmat Fahrettin Koca, odată ce va fi demarată campania de vaccinare, Turcia, ţară cu 83 de milioane de locuitori, "va fi în măsură să vaccineze 1,5 milioane, chiar două milioane de persoane zilnic".
În prima tranşă a acestei campanii a cărei dată urmează să fie stabilită, vor fi vaccinate circa nouă milioane de persoane, printre care personalul medical şi categoriile cele mai vulnerabile, potrivit demnitarului de la Ankara.
Turcia a înregistrat peste două milioane de cazuri de COVID-19, dintre care mai mult de 19.000 au fost mortale.
COVID-19 - Turcia va importa un vaccin din China
București
9°C
Articole Similare

262
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
262

14
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
14

24
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
24

31
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
31

1.413
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.413

1.760
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.760

172
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
172

2.035
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.035

696
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
696

69
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
69

1.877
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.877

3.601
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.601

1.910
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.910
















Comentează