Metrorex introduce în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, informează compania.
Anunţul Metrorex vine în urma protestelor declanşate de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti joi dimineaţa.
"Metrorex a luat toate măsurile necesare pentru preluarea unui număr crescut de călători", dau asigurări reprezentanţii societăţii de transport subteran.
Totodată, în vederea respectării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, Metrorex va acţiona în conformitate cu planul întocmit în acest sens. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, monitorizarea traficului se face pe trei paliere: la nivelul trenurilor, prin mecanici, la nivelul staţiilor, prin impiegaţii de mişcare, la nivel centralizat, prin operatorii de circulaţie, iar sosirea trenurilor la acelaşi peron, în staţiile aglomerate, să se realizeze pe cât posibil alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp.
"Metrorex, împreună cu Poliţia Metrou, Jandarmeria şi firma de pază, ia măsuri de fluidizare a punctelor aglomerate, în special în staţiile de corespondenţă (Piaţa Victoriei 1 şi 2, Piaţa Unirii 1 şi 2, Dristor 1 şi 2, Nicolae Grigorescu 1 şi 2, Eroilor 1 şi 2, Basarab 1 şi 2, Gara de Nord 1 şi 2). Situaţiile de supraîncărcare sunt raportate de urgenţă la Dispecerul Central Metrorex care avizează operativ paza şi Poliţia Metrou, în vederea ordonării/limitării accesului în staţiile cu probleme. În cazul în care se produce supraaglomerare în staţii, personalul Metrorex, împreună cu Poliţia Metrou şi agenţii de pază, va degaja intrările prin limitarea accesului călătorilor la peron, până la defluirea traficului", spune compania, într-un comunicat.
În plus, Poliţia Metrou va realiza acţiuni de patrulare în staţiile cu afluenţă de călători, pentru respectarea regulilor de acces şi distanţare socială.
Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţa, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri şi autobaze, a anunţat STB.
Conducerea societăţii transmite că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi.
Câteva sute de sindicalişti din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au participat miercuri la un miting de protest în faţa sediului instituţiei, solicitând demisia directorului general.
"Oamenii sunt supăraţi în primul rând din cauza refuzului directorului general de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncă, unul care să asigure şi o creştere minimă de salarii, plecând de la rata inflaţiei şi ceea ce se întâmplă cu preţurile, din cauza lipsei dialogului social cu actualul director general. Oamenii cer demisia directorului general. Directorul general a luat decizii unilaterale nu numai în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, dar şi în alte situaţii când a decis de capul dumnealui fără să se consulte şi cu noi, conform Contractului Colectiv de Muncă şi conform legii dialogului social, pentru că totuşi noi reprezentăm un sindicat cu peste 8.500 de membri", a afirmat miercuri preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.
Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti a explicat că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece bugetul STB pe anul în curs prevede un fond de salarii mai mic decât cel de anul trecut.
'Covid party' la metrou din cauza grevei STB: Ce măsuri ia Metrorex
București
6°C
Articole Similare

137
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
137

725
Dacă SUA se retrag, România devine țintă facilă: cum ar arăta un atac balistic iranian fără sprijinul american
725

374
Toți pașii legali: Cum poți să îți montezi GPL pe mașină ca să scapi de prețul uriaș al carburanților
374

3.108
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
3.108

2.760
Gigant chinez pregătește o investiție de peste 1 miliard € în România: cel mai mare proiect energetic hibrid din Europa
2.760

2.001
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
2.001

986
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
986

3.639
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
3.639

4.537
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
4.537

1.021
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
1.021

3.185
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
3.185

1.105
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
1.105

999
'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
999















Comentează