China şi-a exprimat miercuri opoziţia faţă de înarmarea spaţiului, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat, cu o zi înainte, înfiinţarea unui comandament militar american pentru spaţiu, menit să asigure supremaţia SUA în acest domeniu, informează AFP preluată de Agerpres.
Iniţiativa de marţi a preşedintelui american pare a fi un pas spre punerea în aplicare a noii ramuri a armatei americane pe care el doreşte să o înfiinţeze: Forţa Spaţială.
"China a pledat mereu pentru o utilizare paşnică a spaţiului. Ea se opune înarmării spaţiului şi oricărei curse a înarmării în spaţiu", a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez. "Şi ne opunem şi mai mult ca spaţiul să devină un nou câmp de luptă", a spus aceasta în cadrul unei conferinţe de presă.
Vicepreşedintele american Mike Pence a precizat că noul comandament, care ar urma să fie cunoscut foarte curând sub numele de Spacecom, va fi al 11-lea comandament militar al Pentagonului. Acesta va fi însărcinat cu supervizarea tuturor activităţilor militare spaţiale ale SUA.
Trump anunţase în iunie că ar dori să înfiinţeze o "Forţă Spaţială" care să devină a şasea ramură a armatei americane, alături de Forţele Terestre, US Navy, US Air Force, unităţile de puşcaşii marini şi cele ale pazei de coastă. Preşedintele american o consideră indispensabilă pentru asumarea supremaţiei militare a ţării sale în spaţiu, în special în faţa Chinei şi Rusiei, însă ministrul american al apărării, Jim Mattis, a declarat că o consideră costisitoare şi inutilă.
În afară de aceasta, proiectul riscă să se lovească de opoziţia Congresului american, care trebuie să-l aprobe financiar.
China nu are în mod oficial ambiţia de a plasa arme în spaţiu. Cu toate acestea, ea desfăşoară numeroase programe spaţiale civile, pentru a rivaliza cu SUA, Rusia, UE, India sau Japonia
Crearea unui comandament militar american pentru spaţiu stârnește îngrijorarea Chinei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
0

212
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
212

311
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
311

2.041
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.041

1.239
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.239

1.408
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.408

2.426
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.426

610
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
610

1.312
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.312

1.399
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.399

1.521
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.521

30
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
30

1.132
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.132
















Comentează