Creatorii „Stranger Things”, fraţii Matt şi Ross Duffer, au fost daţi în judecată pentru că ar fi furat ideea serialului produs de Netflix, scrie The Hollywood Reporter. Charlie Kessler a intentat proces celor doi pentru încălcarea contractului, susţinând că le-a prezentat conceptul poveştii SF în timpul unei petreceri de la Tribeca Film Festival 2014.
Kessler a spus că „Stranger Things” este bazat pe scurtmetrajul său „Montauk” şi pe lungmetraul „The Montauk Project”. Avocatul lui, Michael Kernan, susţine că cele petrecute în 2014 au reprezentat o înţelegere mutuală în acord cu normele industriei. Procesul vine la scurt timp după renegocierile cu membrii distribuţiei, fiecare dintre ei primind aparent o creştere de 12 ori a onorariului. Kessler vrea să fie dată o hotărâre prin care fraţii Duffer să nu mai poată folosi ideile lui şi să distrugă toate materialele bazate pe acestea. În plus, cere daune.
Netflix a refuzat să comenteze cazul. Platforma Netflix a anunţat în luna decembrie că va realiza al treilea sezon al serialului „Stranger Things”. Producţia reprezintă unul dintre cele mai vizionate seriale din Statele Unite. „Stranger Things” spune povestea unui grup de prieteni, copii care trăiesc într-un oraş din statul Indiana, în anii 1980, şi a întâmplărilor stranii care îi ameninţă. Serialul a avut premiera în iulie 2016 şi a câştigat cinci premii Emmy, în 2017, din 18 nominalizări, conform news.ro.
Comentează