Creatorul celebrilor mici mari de Dedulești a murit. FC Argeș, în doliu. A pierdut doi sponsori la interval de aproape 12 ore

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

FC Argeș este în doliu. Clubul piteștean a anunțat că doi sponsori au decedat în decurs de aproximativ 12 ore. Este vorba oamenii de afaceri Constantin Pănescu și Viorel Sibiceanu.

Constantin Pănescu, acționar la FC Argeș în urmă cu aproximativ 20 de ani, actual sponsor, a decedat pe data de 4 august, la vârsta de 66 de ani. Surse judiciare susțin că acesta ar fi coborât în beciul casei pentru a scoate apă cu o pompă electrică și a fost găsit inconștient de către soție. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.

Omul de afaceri Viorel Sibiceanu a murit

Viorel Sibiceanu, fondatorul lanțului de restaurante Sibiceanu, și cel care sponsoriza echipa prin intermediul firmei sale, a murit pe data de 5 august, la vârsta de 70 de ani.

Viorel Sibiceanu, unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți antreprenori din Argeș și totodată cel care a creat celebrii mici mari de Dedulești.

A început această afacere de familie cu micii de Dedulești în anul 1994, după ce a activat anterior în industria cărnii. Cu timpul, a transformat o mică terasă într-unul dintre cele mai cunoscute popasuri gastronomice din România. Grație rețetei tradiționale și a dimensiunii generoase a micilor, localul său a devenit un adevărat fenomen național, notează financiarpress.ro. Înmormântarea va fi sâmbătă 8 august la cimitirul din satul Săpunari.

Anunțul făcut de FC Argeș

„Clubul FC Argeș își exprimă regretul profund pentru trecerea în neființă a domnului Viorel Sibiceanu, fondatorul lanțului de restaurante Sibiceanu, sponsor al echipei noastre. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndoliată și de toți cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris pe rețelele de socializare clubul din Pitești despre Viorel Sibiceanu.

„Clubul FC Argeș își exprimă regretul profund pentru trecerea în neființă a domnului Constantin Pănescu, fost acționar al echipei noastre acum peste două decenii și în prezent sponsor la FC Argeș prin intermediul companiei METABET CF parte a grupului Alcadibo. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia acestuia. Sincere condoleanțe!”, este mesajul clubului.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură6°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri