Creşterea anuală a numărului de angajaţi nu ajunge la 2% în niciun judeţ din ţară

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-10-2025 14:51

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

În total, 11 judeţe au avut creşteri ale numărului de salariaţi mai mici de 1% în iunie 2025 faţă de aceeaşi lună din anul 2024. Per total, numărul de salariaţi a crescut cu 0,4% în iunie 2025 faţă de iunie 2024, potrivit ZF, citat de mediafax.

Îngheţarea angajărilor şi prudenţa companiilor se văd în statistici: România are mai mulţi salariaţi decât anul trecut, dar avansul este unul foarte mic, de doar 0,4%. Aşadar, datele de la INS, centralizate de ZF, arată clar că ritmul de creştere a numărului de salariaţi în România a încetinit foarte mult.

La nivel naţional, în iunie 2025 s-au înregistrat circa 5,17 milioane de salariaţi, doar cu 0,4% mai mult decât în iunie 2024. Această evoluţie este o creştere marginală, care arată mai degrabă stagnare decât expansiune, mai ales dacă o comparăm cu dinamica anilor anteriori, când rata de creştere era de obicei peste 1% şi, în anumite perioade, chiar mai ridicată.

De asemenea, statisticile oficiale arată că niciun judeţ nu reuşeşte să depăşească un avans de 2% faţă de anul trecut. Cel mai aproape de acest prag se află Ilfovul şi Doljul, cu 1,8%, dar chiar şi aceste performanţe rămân modeste.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri