Creşterea fluxului de migranţi în Spania s-ar putea transforma într-o 'situaţie de urgenţă'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 18-08-2017

Actualizat: 18-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Mondo News

Creşterea fluxului de migranţi care ajung în Spania din Africa de Nord ar putea evolua într-o 'situaţie de urgenţă' dacă ritmul se va menţine, a avertizat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), relatează Reuters. După acţiuni de salvare de amploare în ultimele zile, între care şi una în care au fost recuperate 300 de persoane în largul coastei de sud a Spaniei care au încercat să traverseze Mediterana din Maroc, mai mult de 9.000 de migranţi au ajuns pe mare în Spania în acest an, depăşind numărul total înregistrat în 2016, a precizat OIM.

'Înţelegem de la experţii noştri în domeniu că Spania trece acum prin ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Grecia la începutul lui 2015 sau în Italia chiar mai înainte', a declarat purtătorul de cuvânt al OIM, Joel Millman, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva. Navele care se îndreaptă către Spania sunt mult mai mici şi transportă mai puţini migranţi decât cele care încearcă să ajungă în Italia din Libia, însă acum sosesc zilnic, a spus el. 'Evident, dacă ritmul creşterii se va menţine, s-ar putea ajunge la o situaţie de urgenţă', a spus Millman.

Spania a raportat în acest an un număr record de migranţi care au sosit pe mare sau care încearcă să traverseze graniţele în cele două enclave ale sale din Africa de Nord, Ceuta şi Melilla, şi numărul lor ar urma să se dubleze comparativ cu anul 2016. În acest an, un număr de 119.069 de migranţi şi refugiaţi au intrat în Europa pe mare, dintre care 83% au ajuns în Italia, iar restul în Grecia, Cipru şi Spania, a declarat OIM, conform Agerpres. Un episod inedit s-a petrecut săptămâna trecută, când o barcă pneumatică în care se aflau zeci de migranţi a ajuns la ţărm - după ce a traversat Strâmtoarea Gibraltar - în mijlocul unei plaje pline de turişti la Zahara de los Atunes, pe coasta andaluză, în sudul Spaniei. Filmări postate pe reţelele de socializare au arătat sosirea bărcii şi migranţii sărind din ea şi luând-o la fugă pe plajă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri