Crima din Teleorman - PÎCCJ face control Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, după ce ucigașul a fost lăsat liber

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 10-11-2025 11:42

Actualizat: 10-11-2025 11:50

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24

Autoritățile judiciare reacționează după crima oribilă din Teleorman, acolo unde o tânără a fost ucisă de fostul soț, în fața copilului lor de 3 ani. Procurorul general al PÎCCJ a dispus un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Justiție (PICCJ) a dispus, luni dimineață, efectuarea unui control tematic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, ca urmare a omorului petrecut în comuna Beciu, județul Teleorman, în data de 8 noiembrie 2025.

Controlul vizează atât modul în care s-au desfășurat cercetările în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de viol, cât și modul în care s-a derulat procedura în cazul ordinului provizoriu de protecție.

Concluziile și măsurile dispuse vor fi aduse la cunoștința publicului", anunță Parchetul General, lucru confirmat în direct la Antena 3 CNN și de ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Ucigașul a recunoscut în fața instanței că și-a agresat soția după despărțire din gelozie

 Potrivit motivării judecătorilor de la acea vreme, obținută de STIRIPESURSE.RO, la interpelarea instanței, pârâtul arată a agresat-o fizic pe reclamantă în ziua de 20.09.2025 şi nu în ziua de 22.09.2025 când a fost emis ordinul de protecţie.

"Este de acord cu emiterea ordinului de protectie aşa cum a fost precizat de reclamantă.

Instanţa încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile de la dosar  şi ia act că  pârâtul recunoaşte că a agresat-o pe reclamantă în ziua de 20.09.2025 pentru motive de infidelitate şi că acesta este de acord cu emiterea ordinului de protecţie.

Instanţa reţine din materialul probator administrat, existenţa culpei pârâtului în declanşarea acestor momente de tensiune psihică şi fizică , fiind dovedit că faptele acestuia au produs o evidentă temere reclamantei pentru viaţa sa , împrejurare ce justifică îngrădirea drepturilor unei persoane prin voinţa autorităţilor, în condiţiile în care pârâtul împotriva soţiei sale exercită acte de ameninţare şi agresiune. Aşadar, emiterea ordinului de protecţie este justificată fiind necesară o perioadă de timp în care părţile să nu mai aibă contact, pentru a se evita degenerarea discuţiilor şi evitarea comportamentului violent la pârâtului faţă de reclamanta, acest lucru neputând fi îndeplinit decât prin impunerea anumitor măsurii faţă de pârât.

Pentru aceste motive, va admite în parte cererea şi va emite prezentul ordin de protecţie prin care va dispune, cu caracter provizoriu, pe o durată de 6 luni de la data emiterii, următoarele măsuri: - obligarea pârâtului să nu se apropie la mai puţin de 50 de metri faţă de imobilul în care locuieşte reclamanta, 

- obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri, faţă de reclamantă ;

- interzicerea pârâtului de a o contacta în orice formă, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod pe reclamantă . Ordinul de protecţie este executoriu, fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Va atrage atenţia pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Va atrage atenția reclamantei că respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoana acesteia", au spus judecătorii. 

Controale și ale Poliție Române

Anterior, conducerea Poliţiei Române a anunţat că au loc verificări la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman, în urma morţii femeii care a fost înjunghiată de soţul ei pe stradă, deşi exista un ordin de protecţie, iar aceasta şi familia sesizaseră, anterior, că soţul care a atacat-o încălcase restricţiile în repetate rânduri. Presupusul ucigaş a fost lăsat în libertate deşi femeia a reclamat că, la câteva zile de la emiterea ordinului de protecţie, a fost răpită, sechestrată şi violată de acesta, iar tatăl femeii a fost amendat contravenţional în repetate rânduri, pe motiv că ar fi sunat fără justificare la 112, după ce a solicitat sprijinul autorităţilor şi a raportat ameninţările din partea ginerelui.

”Conducerea Poliţiei Române s-a deplasat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman, împreună cu o echipă de poliţişti din cadrul IGPR, în vederea efectuării de verificări, cu privire la gestionarea situaţiei de către poliţişti, anterior comiterii infracţiunii de omor calificat. Echipa de verificare este formată din specialişti ai Direcţiei Control Intern, Direcţiei de Ordine Publică şi Unităţii Centrale de Analiză a informaţiilor. În funcţie de cele constatate, se vor lua măsurile legale care se impun”, a anunţat, luni dimineaţă, Poliţia Română.

Controalele la IPJ Teleorman au loc în condiţiile în care femeia ucisă pe stradă de către soţul ei, de care se despărţise, obţinuse două ordine de protecţie, unul provizoriu emis de Poliţie şi unul pe termen lung, emis de instanţa de judecată, iar după emiterea acestora soţul agresiv a continuat ameninţările şi chiar a fost reclamat că a răpit-o şi violat-o, fiind lăsat în libertate de către autorităţi. 

Poliţiştii au emis, în 22 septembrie, un ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului de 42 de ani, iar patru zile mai târziu, în 26 septembrie, Judecătoria Turnu Măgurele a emis ordin de protecţie pentru o perioadă de 6 luni.

Chiar în ziua în care instanţa a emis ordinul de protecţie, femeia de 25 de ani a reclamat că soţul a luat-o cu forţa dintr-un parc din Turnu Măgurele, a băgat-o în autoturism, a dus-o în afara oraşului şi a violat-o. Cu toate acestea, organele penale l-au lăsat liber. 

”În urma cercetărilor făcute împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu-Măgurele, nu au rezultat date care să conducă la dispunerea unor măsuri preventive”, au transmis, duminică, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

De asemenea, tot după emiterea ordinelor de protecţie, tatăl femeii a sesizat la 112, în repetate rânduri, ameninţări din partea ginerelui, însă acesta a fost sancţionat pe motiv că a sunat fără justificare la numărul de urgenţă, poliţiştii considerând că aspectele reclamate ”nu se confirmă”.

Citește și: VIDEO "Revoluție" în Poliția Română, după crima de la Teleorman! Şeful IGPR: Vor fi analizate toate cazurile de violenţă domestică, măsurile concrete luate pentru protecţia victimelor/ Apel la victime

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri