Criminalul de poliţişti din Kazahstan, condamnat la moarte

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 02-11-2016

Actualizat: 02-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorul unei serii de atacuri care au vizat în iulie forţele de ordine kazahe în Almatî, cel mai mare oraş din această ţară din Asia Centrală, atacuri în care au murit zece oameni, a fost condamnat la pedeapsa capitală, a anunţat miercuri justiţia din Kazahstan, informează AFP.

Verdictul împotriva lui Ruslan Kulikbaev, 26 de ani, care avea deja antecedente judiciare şi care a recunoscut că a ucis zece persoane, printre care opt poliţişti, a fost anunţat în timpul unei audieri cu uşile închise, potrivit unui comunicat al tribunalului de la la Almatî.

Citeşte şi: Bilanţ final. 33 de oameni au pierit în explozia minei din sud-vestul Chinei

Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev a introdus în 2003 un moratoriu asupra pedepsei capitale în această fostă republică sovietică, însă în prezent se fac speculaţii cu privire la o eventuală ridicare a moratoriului, pentru a pune în aplicare acest verdict.

Neobişnuite pentru această ţară relativ stabilă, atacurile cu armă automată au vizat în 18 iulie un post de poliţie şi departamentul de la Almatî al Comitetului pentru Securitate Naţională. Ele au fost calificate imediat drept "act terorist" de Nazarbaev.

Arestat după ce a comis atacurile, Kulikbaev a afirmat că dorea să se răzbune pe judecători şi pe Parchet, înainte de a decide să tragă în poliţişti.

La rândul său, Serviciul de Securitate Naţională din Kazahstan a dat asigurări că Ruslan Kulikbaev este adeptul islamismului radical.

Evenimentele de la Almatî au avut loc la numai o lună după atacuri comise la începutul lui iunie împotriva unei baze militare în Aktobe, în vestul Kazahstanului, soldate cu şapte morţi.

Optsprezece atacatori au fost de asemenea ucişi în timpul acestor violenţe şi operaţiunii de proporţie de urmărire survenită după incident, transmite agerpres.

Citeşte şi: Un important militant al drepturilor omului a fost eliberat anticipat

Acele atacuri au fost atribuite islamiştilor de către autorităţile kazahe, care manifestă o îngrijorare crescândă în ceea ce priveşte dezvoltarea islamismului radical în această ţară cu majoritate musulmană sunită.

La sfârşitul lui 2014, serviciile de securitate kazahe au anunţat că 300 de cetăţeni ai Kazahstanului luptă în rândurile organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) şi ale altor grupări extremiste din Irak şi Siria. De atunci, fenomenul s-a amplificat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri