Crin Antonescu vrea claritate în privința modului în care este tratat partidul AUR. Fostul candidat la președinția României spune că în cazul în care se va dovedi în justiție că este o formațiune extremistă, atunci să fie scoasă în afara legii. Dacă nu, considerată un actor politic legitim cu drepturi egale.
Antonescu a ținut să precizeze că nu simpatizează AUR, da există în partid mai multe persoane pe care le apreciază
„N-am nicio simpatie, sincer să fiu, pentru AUR. Sunt acolo persoane pe care le apreciez, dar partidul în sine nu e genul meu. Dar ar trebui să ne hotărâm o dată, să spunem că atâta vreme cât un partid este extremist, el trebuie dovedit în justiție ca atare, condamnat și scos în afara legii. Un partid care nu e în afara legii, care are în spate milioane de voturi și este în Parlamentul României, este un partid de care trebuie să ții cont și care are drepturi egale cu celelalte”, a declarat Antonescu la HAI România, potrivit Mediafax.
Fostul lider liberal a avertizat că, dacă se respinge din start AUR, scena politică rămâne să se limiteze la aceleași opțiuni neconvingătoare.
„Îți rămân PNL-ul și PSD-ul, care nici ele nu se bucură de vreo popularitate. Ce ne rămâne nouă? Ce e bine să votăm?”, a mai spus politicianul.
Antonescu a criticat criza de identitate a liberalilor crede că este momentul pentru construcţia unui proiect de dreapta credibil.
„PNL-ul este greu de deosebit în acest moment de alte partide și asta nu mă consolează, dimpotrivă, mă mâhnește. Tema este dacă păstrezi brandul, clădirea, o dezinfectezi sau dacă trebuie construit ceva nou.”, a mai spus fostul candidat la alegerile prezidențiale.
„Votul pentru Călin Georgescu nu vine de la niște oameni tâmpiți"
Politicianul a adăugat că ar susține o „dreaptă” anti-marxistă și anti-soroșistă credibilă.
Antonescu cere seriozitate față de electoratul care a sprijinit candidați aflați în afara arcului politic tradițional.
„Votul pentru Călin Georgescu nu vine de la niște oameni tâmpiți sau ușor de păcălit. O mare parte din acest vot, ulterior transferat către George Simion, a venit din dorința exprimată de foarte mulți români, inclusiv din diaspora, de a avea mai multă personalitate și mai mult profil ca țară, în special în politică externă”. a mai spus acesta.































Comentează