Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, susţine că, dacă Gabriela Firea, primarul Capitalei, este nemulţumită cu adevărat de Guvernul PSD şi doreşte şosea de centură, parlamentarii social-democraţi de Bucureşti şi Ilfov ar trebui să voteze moţiunile simple şi pe cea de cenzură iniţiate de liberali, scrie Agerpres.
"Ştiam că PSD a minţit ca să câştige alegerile şi are nişte guvernări slabe, pline de incompetenţi, dar declaraţiile primarului general despre sabotarea de către guvernele PSD a şoselei de centură surprind o atitudine fără precedent a PSD: sabotarea cu bună ştiinţă şi consecvenţă a unui proiect absolut necesar, cu impact major asupra vieţii de zi cu zi a bucureştenilor şi care se putea realiza, dacă exista bunăvoinţă politică. Este o declaraţie care obligă parlamentarii PSD din Bucureşti, la momentul moţiunii simple împotriva ministrului Carmen Dan sau a viitoarei moţiuni de cenzură, să respecte ce au promis bucureştenilor şi să nu mai susţină o guvernare care se opune intenţionat şi metodic proiectului care ajută esenţial la decongestionarea traficului în Bucureşti", afirmă Buşoi, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Potrivit acestuia, bucureştenii sunt blocaţi în trafic din cauză că guvernele "PSDragnea" blochează construcţia şoselei de centură a Capitalei.
"Guvernele PSD - Grindeanu, Tudose şi Dăncilă sunt direct responsabile de blocajul, chinul şi orele pierdute de bucureşteni în traficul din Capitală", spune liberalul.
În opinia sa, Gabriela Firea trebuia să acţioneze mai din timp. "Privite acum, la rece, după doi şi jumătate de mandat, declaraţiile primarului PSD Gabriela Firea despre sabotajul şoselei de centură de către guvernele PSD sunt tardive. Doamna Firea trebuia să acţioneze şi să declare mai demult ce declară astăzi", arată Cristian Buşoi.
Liberalul precizează că şoseaua de centură este unul dintre proiectele fundamentele pentru decongestionarea traficului în Bucureşti, subliniind că trebuie să fie o prioritate pentru orice administraţie a Capitalei.
"Ca preşedinte al PNL Bucureşti voi obţine sprijinul Guvernului PNL pentru realizarea cu prioritate a şoselei de centură a Capitalei", afirmă Buşoi.
Cristian Bușoi, APEL către parlamentarii PSD, după atacurile Gabrielei Firea: Să voteze moțiunea de cenzură
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.118
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
3.118

735
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
735

795
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
795

1.560
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.560

3.578
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.578

1.097
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.097

2.676
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.676

4.961
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.961

16.837
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
16.837

1.005
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
1.005

632
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
632

3.187
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.187

1.614
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.614
















Comentează