Raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027, Cristian Buşoi, preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie al forului legislativ european, consideră că acum este un "moment al sănătăţii" în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri UE, după ce pandemia a îndemnat decidenţii politici de la Bruxelles şi statele membre să pună accentul pe investiţii în sănătate, notează Agerpres.
"Acum este un moment al sănătăţii în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, pe lângă multele nenorociri pe care le-a adus pandemia de coronavirus şi tragedii - pierderea de vieţi omeneşti, oprirea economiei, criza economică care va urma, problemele de sănătate pe care le resimt foarte mulţi oameni, cei care au fost infectaţi dar şi bolnavii cronici, bolnavii cu cancer care nu au avut acces la timp la servicii medicale - cel puţin a deschis ochii decidenţilor politici de la Bruxelles şi din multe ţări europene să pună accentul, în perioada următoare, pe investiţii în sănătate. De asta şi România a fost încurajată şi va avea, pentru prima dată în istoria sa, un program operaţional special dedicat sănătăţii. De asta banii aceştia pe care îi avem pe rezilienţă, cele 30 de miliarde de euro", a declarat Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.
Europarlamentarul a spus că e momentul potrivit pentru proiectele mari din domeniul sănătăţii şi că proiectele care i-au fost expuse, vineri, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, la Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş şi la Clinica de Medicina Muncii, îl fac să creadă că acestea au şanse foarte mari de reuşită.
Buşoi a mai afirmat că dacă România ar fi reuşit în ultimii ani accesarea de fonduri europene pentru primele trei spitale regionale, în viitorul exerciţiu financiar european ar fi avut argumente să ceară bani pentru construirea a încă trei spitale regionale.
"Suntem foarte înapoiaţi datorită lipsei de implicare a administraţiei PSD timp de 6 ani cât a condus România, poate cu o mică întrerupere, cu cele trei spitale regionale. Şi o spun cu amărăciune, fiindcă dacă le-am fi realizat în acest exerciţiu financiar, care se încheie la sfârşitul anului (...) aveam argumente să cerem Comisiei Europene ca în exerciţiul următor să cerem bani pentru alte trei spitale regionale şi am fi avut deja, în 2027, şase spitale nou-nouţe care să ajute la rezolvarea unor probleme de sănătate importante. Proiectele pentru cele de la Cluj, Craiova şi Iaşi, odată cu venirea guvernului liberal au fost resuscitate, au început să fie implementate, avem câţiva ani până când le vom vedea în implementare. Nu pot fi finanţate în actualul exerciţiu financiar pentru că se termină curând, vor intra pe următorul exerciţiu financiar. E păcat că nu s-au făcut până acum, puteau fi făcute din 2014 încoace, dacă exista seriozitate şi implicare din partea Ministerului Sănătăţii. Toţi miniştrii Sănătăţii PSD (...) au tras mâţa de coadă şi nu au reuşit să facă din realizarea acestor spitale o prioritate. Dacă astăzi le aveam, poate nu terminate, dar foarte avansate, aproape de terminare, în următorul exerciţiu puteam cere pentru alte trei spitale", a mai subliniat Cristian Buşoi.
Cristian Buşoi : Acum este un moment al sănătăţii în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene
Explorează subiectul
Articole Similare

564
Risipă de bani la Ministerul Agriculturii? 4 șefi conduc 14 oameni într-o direcție / Ce spune directoarea cu leafa mai mare ca a premierului
564

720
Atac politic pe stil Caragiale: AUR acuză că ministrul Enegiei e ca un ziarist la meteo!
720

1.904
VIDEO Un primar de la PNL îl pulverizează pe Ilie Bolojan: Vezi realitatea! Nu reformă făcută cu bocancii
1.904

71
Miruţă: Maşinile de luptă blindate Piranha 5, un exemplu de ce înseamnă colaborare reală între Economie şi Apărare
71

1.177
Diana Șoșoacă îl provoacă pe procurorul general la o dezbatere televizată: Arătați că nu vă temeți de o femeie
1.177

1.961
Familia Iohannis sfidează statul? Șeful ANAF acuză: 'Nu există indicii că ar dori să plătească' – se trece la măsuri dure
1.961

4.371
Cozmin Gușă îl demască pe Călin Georgescu, cu dovezi: 'M-a păcălit pe mine, dar a păcălit și oamenii, el n-a vrut ca să se iasă în stradă pentru apărarea democrației!'
4.371

31
VIDEO Bolojan salută realegerea Maiei Sandu: 'O performanță care merită respect'
31

41
VIDEO Ilie Bolojan bate cu pumnul în masă: Alegerile din București trebuie decise cel târziu săptămâna viitoare
41

737
VIDEO România intră în cursa dronelor militare! Ilie Bolojan dezvăluie ce urmărește prin parteneriatul cu Ucraina
737

70
VIDEO Bolojan respinge scenariul demisiei în funcție de decizia CCR: 'Oamenii nu sunt de acord să pleci în pensie la 48-50 de ani'
70

37
VIDEO Bolojan explică filosofia sa economică: 'Nu confund flexibilitatea cu neseriozitatea'
37

33
VIDEO Ilie Bolojan: 'Nu mai avem bani de împărțit'
33
Comentează