Cristian Diaconescu: Între România și SUA există un parteneriat strategic

Autor: Andrei Radu

Publicat: 09-11-2016

Actualizat: 09-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.paginadepolitica.ro

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu afirmă că între România și Statele Unite ale Americii există un parteneriat strategic susținut de întregul mecanism american și subliniază importanța dezvoltării acestei relații fundamentale.

''Plecăm de la premisa că există un parteneriat strategic susținut de întregul mecanism politic american, fie democrat, fie republican. În condițiile reașezării de profunzime care se prefigurează în administrația SUA, este necesar ca partea română să fie proactivă în realizarea proiectelor comune și în a dezvolta această relație fundamentală'', a declarat pentru AGERPRES Cristian Diaconescu, referindu-se la rezultatul alegerilor din SUA.

Citește și: Victor Ponta, reacție după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Republicanul Donald Trump a câștigat alegerile în SUA, devenind noul președinte al Statelor Unite, conform estimărilor agenției Associated Press, citate miercuri de DPA și Reuters.

Trump și-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câștiga Președinția, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită, potrivit agențiilor de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri