Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Ghinea declară că nu ştie cum a fost selectată GSP Power în cadrul PNRR, fiind un proiect propus de Ministerul Energiei

Inquam Photos / Octav Ganea
cristian ghinea gest

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că nu ştie cum a fost selectată GSP Power în cadrul PNRR deoarece este un proiect propus de Ministerul Energiei, dar că, dacă această companie nu îşi poate justifica unicitatea, atunci va avea loc o competiţie deschisă.

Cristian Ghinea a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum a ajuns o companie privată ca GSP Power să fie menţionată în PNRR ca primind 600 de milioane de euro pentru a dezvolta două proiecte pe hidrogen, scrie News.ro.

"Cum a fost selectată nu am cum să vă spun pentru că nu ştiu, este un proiect propus de Ministerul Energiei şi nu sunt 600 de milioane pentru acea companie. Vorbim de două proiecte inovatoare ale Romgaz într-un consorţiu cu Siemens şi cu acea companie. În ce ne priveşte pe noi, am făcut analiza prioritară la ajutorul de stat împreună cu Consiliul Concurenţei, am semnalat faptul că această intervenţie va trebui notificată la Comisia Europeană ca atare şi în procesul de notificare şi de răspuns la notificare colegii de la Ministerul Energiei vor trebui să explice tehnic, dacă e cazul, dacă acea companie poate să facă acea intervenţie. Dacă nu se face acest lucru, va fi înlocuită acea intervenţie. Nu pot să vă spun eu cum a ajuns să fie selectată acea companie pentru că nu ştiu”, a explicat ministrul.

El a precizat că, în cazul în care compania nu îşi va justifica unicitate, atunci va exista o competiţie deschisă.

"Dacă această companie nu poate să justifice de ce doar ea poate să facă - nu ştiu, chiar nu ştiu - poate să fie un concept tehnic dezvoltat doar de ei, dar dacă nu se justifică această unicitate a companiei, atunci vom schimba acest concept şi vom veni cu o competiţie deschisă”, a transmis Cristian Ghinea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.