Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Mandeal va inaugura integrala Beethoven la Filarmonica din Braşov

www.discogs.com
Cristian Mandeal

Primul concert din seria integralei Beethoven cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Braşov, dirijată de Cristian Mandeal, va avea loc la 16 ianuarie, la Sala Patria din Braşov, potrivit news.ro.

Concertul va debuta cu o lucrare beethoveniană mai puţin cunoscută "Bătălia lui Wellington", în primă audiţie la Braşov, urmată de celebrul "Concert pentru pian şi orchestră nr. 1", solist Andrei Licareţ şi Simfonia I de Ludwig van Beethoven.

Cele nouă evenimente ale integralei Beethoven, realizată de Cristian Mandeal la Braşov, sunt sub semnul aniversării celor 250 de ani de la naşterea marelui compozitor german, marcată la nivel mondial prin numeroase evenimente.

Cristian Mandeal declara înaintea acestui eveniment: "Pentru anul 2020, an jubiliar Ludwig van Beethoven, am proiectat un ciclu de alte nouă concerte în care să parcurgem împreună aproape toată opera titanului. Vom da în felul acesta, începând din ianuarie, câte un concert pe lună cuprinzând cele nouă simfonii împreună cu integrala concertelor instrumentale, însoţite de o largă serie de uverturi şi alte piese introductive".

Citeşte şi: Vedetele au optat pentru coliere preţioase şi mâneci bufante la gala Globurilor de Aur

Biletele se găsesc la Sala Patria, dar şi pe www.bilet.ro.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 - 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990).

A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 - 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 - 1980), Cluj (1980 - 1987) şi Bucureşti (1987 - 2009).

A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 - 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie - etalon pentru România.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.

A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţională Bască - San Sebastian (2001 - 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 - 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 - 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 - 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 - 2013).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.