Deputatul Cristian Rizea, suspendat marți, 9 februarie, de la conducerea PSD Sector 5, a fost certat și amenințat, în plină stradă, de un apropiat al interlopului Nuțu Cămătaru.
După ce a fost suspendat de la șefia partidului, Rizea a decis să se întâlnească cu echipa sa de campanie. Ședința a durat, oficial, până la 21.30, însă discuțiile aprinse au continuat în stradă, scrie b1.ro.
Astfel, Rizea a avut o discuție aprinsă cu Florin Belu, zis Ureche, unul dintre finii interlopului Nuțu Cămătaru, care a fost văzut gesticulând nervos și chiar amenințându-l.
Sursa citată scrie, citându-i pe jurnaliștii de la cancan, că deputatul Cristian Rizea l-a numit pe Florin Belu șeful său de campanie și i-a promis că, dacă va fi ales primar al sectorului 5, îi va da funcția de viceprimar. Ureche se pare că s-a obișnuit cu ideea că va fi mâna dreaptă a primarului, mai ales că prietenii îl alintă de luni bune Don Viceprimar.
Supărat pentru suspendarea lui Rizea este și Gigi Bulat, patronul unui centru comercial, care ar fi fost sponsorul cvasioficial al campaniei lui Rizea.
Consiliul Executiv Național al PSD a decis marți, 9 februarie, suspendarea lui Cristian Rizea pentru o perioadă de 6 luni de la conducerea PSD Sector 5. El a fost înlocuit de Ligia Moldovan președinta OFL. Întrebat dacă Rizea mai are șanse să candideze la primăria Sectorului 5, Liviu Dragnea a refuzat să confirme sau infirme, dar a precizat că la sectoare se fac încă sondaje, ca să nu greșească, iar numele candidaților cel mai probabil vor fi anunțați la sfârșitul lunii februarie.
Comentează