Jurnalistul Ion Cristoiu rememorează o întâlnire dintre câţiva oameni de presă şi premierul Adrian Năstase, care a avut loc pe 30 mai 2003. Discuţiile de la respectiva întâlnire apar în volumul "De la A la N", semnat de Adrian Năstase. Cartea va fi lansată la Târgul de carte Bookfest, joi, 21 mai 2015, ora 14, la Standul editurii Semne.
Cristoiu s-a referit în 2003 la "una dintre cele mai mari boli ale PSD", de care, potrivit jurnalistului, social-democraţii nu s-au vindecat nici în prezent: autosuficienţa.
„Din acest punct de vedere, este clar că după doi ani de guvernare, s-a revenit la autosuficiența pedeseristă pe care o cunosc din 1996, Dumnezeu este pedeserist, noi vom guverna 20 de ani și, în consecință, oamenii nu se mai bat, cel puțin oamenii dumneavoastră sau probabil nu sînt conștienți. Probabil că va trebui să cădeți atît de tare în sondaje, încît oamenii dumneavoastră să se trezească și să fie tot mai activi cu o Opoziție tot mai virulentă.
În al doilea rînd, este o mare problemă de informare, de comunicare la nivelul ministerelor, la nivelul instituțiilor. Reiau această problemă. Vă dau un exemplu, povestea cu trimiterea militarilor noștri în Afghanistan. Nu, în Irak. Este inadmisibil ca noi să aflăm numărul de militari, unde se duc, sub comanda Poloniei, a Bulgariei de la Agenția Reuters, unde domnul Mircea Geoană dă un interviu și nu a catadicsit să dea nici un amănunt presei române. Eu zic atunci să aducem aici agențiile străine și noi să plecăm acolo. Nu se poate. Am aflat de trimiterea scrisorii domnului președinte la Parlament tot așa, pe căi ocolite. Cînd vrei să obții o informație… Atentatele, acolo este o telenovelă. O să vă spunem cînd o să ajungeți în opoziție și o să veniți mai des să stați de vorbă cu noi între patru ochi. Povestea cu atentatele, aflată de la France Press, care a aflat-o din altă parte.
Din acest punct de vedere, vă spun că înțeleg că ne-ați chemat să vă spunem de ce aveți probleme, și aveți probleme, zic eu, dar dumneavoastră credeți că nu aveți. Pentru că toată această imagine din presă – pe care bănuiesc că mulți colegi de-ai dumneavoastră o neglijează, zic nu e nici o problemă, noi sîntem pe cai mari – se erodează, încetul cu încetul, vine un moment cînd o să vă întrebați de ce s-au răsturnat rezultatele în sondaje”, spunea Cristoiu în 2003.
Comentează