Premium
Jurnalistul Ion Cristoiu analizează solicitarea DNA prin care se cere ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu și prezintă, într-un editorial pentru Evenimentul Zilei, care sunt efectele acestei solicitări pe scena politică.
Evenimentul Zilei:
1. Înaintea acestui moment, s-a speculat mult asupra posibilității ca ALDE să iasă din Coliția de Guvernare și să formeze împreună cu partidele de Opoziție o nouă Majoritate. Opoziția, controlată de Klaus Iohannis, are drept marotă lupta împotriva penalilor. Și dacă ar vrea, Klaus Iohannis n-ar putea, pentru că nu și-ar putea permite să accepte un Guvern de Dreapta din care să facă parte și ALDE. Astfel că acum nu se mai poate constitui o nouă majoritate parlamentară, care să trimită PSD în Opoziție. Ipotezele cu supărații pe Liviu Dragnea gata să voteze căderea Guvernului PSD, al partidului lor, numai și numai pentru a se răzbuna pe Liviu Dragnea, ține de telenovela latino-americană și nu pragmatismul politicii. Cîtă vreme partidul tău e la Putere, oricît de nemulțumit ai fi de ciolanul care ți se dă, trebuie să fii neghiob ca să crezi că un alt partid venit la Putere o săți dea un ciolan mai mare. O dată căzut partidul tău de la Putere, e sigur că n-o să mai primești nici măcar ciolanul mic de pînă acum. Prin urmare, principala consecință a cererii de ridicare a imunității pentru Călin Popescu Tăriceanu e condamnarea ALDE să fie în veci aliatul PSD într-o coaliție, chiar și atunci cînd PSD ar pica de la Putere. Gestul DNA a întărit și nu a slăbit Coaliția de Guvernare.
2. Logic ar fi ca președintele Senatului să ceară să i se ridice imunitatea. Și din punct de vedere politic, dacă mai are vreo ambiție pentru prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu e obligat să meargă pe varianta dorinței de a ajunge în fața procurilor pentru a-și dovedi nevinovăția. Ar fi un gest care l-ar scuti și de umilința de a cerși PSD să-l salveze. Din cîte se vede deja, Liviu Dragnea, deloc fericit de rebeliunile lui Călin Popescu Tăriceanu din ultimul timp, ar putea să-l fiarbă pe președintele Senatului la foc mic, astfel încît electoratul ALDE să vadă că șeful partidului a ajuns la mîna sa.
3. Chiar dacă nu i se ridică imunitatea, Călin Popescu Tăriceanu devine hrană electorală pentru Klaus Iohannis. Președintele în exercițiu și-a conceput strategia electorală pe crearea imaginii de ultimă redută a statului de drept în fața asaltului penalilor. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Forţat de protestele din weekend să iasă cu explicaţii pentru scumpirea carburanţilor, ministrul de finanţe din Bulgaria Vladislav Goranov a declarat că nu guvernul stabileşte preţurile, ci pieţele internaţionale.
El a asigurat că cotaţiile petrolului se vor stabiliza la actualele niveluri şi ar putea chiar să scadă anul viitor. Preţurile petrolului pot da forţă sau pot sufoca o economie, iar în vremurile actuale, dominate de incertitudini, intrigi şi reconfigurarea alianţelor între state, a face prognoze despre direcţia acestora este mai degrabă muncă de prezicător decât de tehnician. Munca de prognoză ar putea fi îngreunată şi mai mult de schimbări în cadrul OPEC, cel mai puternic grup al producătorilor de petrol şi gaze naturale.
Din primăvară până la începutul toamnei, strategii pieţei petrolului făceau analize despre efectele pe care le-ar avea asupra economiilor lumii preţuri ale petrolului ajunse la 100 de dolari pe baril. Statele exportatoare s-ar bucura de veniturile mai mari, în timp ce naţiunile consumatoare vor fi nevoite să suporte povara scumpirii combustibilului, a unei inflaţii mai mari şi posibil a reducerii cererii, scria, spre exemplu, Bloomberg la sfârşitul lunii septembrie, când cotaţiile ţiţeiului Brent se îndreptau spre 86 de dolari pe baril, atingând maximul ultimilor patru ani. În mai, Bank of America prognoza că preţurile vor atinge 100 de dolari pe baril anul viitor. Acestea pentru ca săptămâna trecută Financial Times să anunţe că piaţa petrolului american a intrat pe terenul ursului (piaţa bear, caracterizată de pesimism), iar cea internaţională nu este nici ea departe, iar Bloomberg să scrie că scăderea preţurilor impulsionează economiile emergente, lovite lunile trecute de o criză valutară. Brentul a plonjat cu 20% în doar o lună. Căderea din ultimele săptămâni a distrus toată creşterea din acest an, notează The Wall Street Journal. Însă ieri, Brentul se tranzacţiona în urcare, la peste 71 de dolari barilul, pentru că Arabia Saudită, unul dintre cei mai mari exportatori de ţiţei şi cea mai influentă ţară din OPEC, a anunţat că ia în considerare reducerea producţiei din cauza cererii slabe. În vară, în faţa creşterii preţurilor şi a unor presiuni politice fără precedent din partea preşedintelui american Donald Trump, Arabia Saudită, Rusia şi alte state exportatoare au produs mai mult. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Sfârşitul săptămânii trecute a marcat una dintre cele mai negre pagini ale evoluţiei Europei şi a Occidentului în ultimii ani. Una din cele mai mari temeri ale României, ca a oricărui alt stat din Estul Europei, nou intrat în Occident după prăbuşirea Zidului Berlinului, a fost întotdeauna să nu trebuiască vreodată să aleagă între doi dintre principalii piloni ai securităţii sale: SUA şi Europa.
Respectiv între NATO şi UE. Ei bine, ultimele controverse declanşate cu ocazia sărbătorii Centenarului sfârşitului Primului Război Mondial par să apropie o asemenea perspectivă.
Schimbul de replici dintre Emmanuel Macron şi Donald Trump, prin intermediul mass media şi al Twitter a sunat precum în controversata butadă Yankee go home! Fără subtilitatea momentului, deşi marchează jignirea supremă, chiar faptul că a fost insultat, Preşedintele American nu a dat replica distrugătoare şi definitivă care aparţine... Ne luăm şi morţii acasă?
Pentru că Franţa şi Europa întreagă are o datorie faţă de America, cea care a sărit de două ori, în două războaie mondiale, să o apere, cu viaţa soldaţilor americani. Şi dacă altădată legătura cu Continentul leagăn al americanismului, conta mai mult, azi lumea se mută spre Pacific şi numărul cetăţenilor americani de origine non-europeană îl depăşeşte sensibil pe cel al americanilor cu strămoşi pe continent. De unde posibila abandonare mai simplă a acestei perspective, de a sprijini şi în viitor Europa, pe tendinţe izolaţioniste sau pragmatice ce prioritizează alte surse de ameninţare din Pacific.
Iar controversa vine după reuniunea de la Paris în care 10 state europene merg înainte cu Iniţiativa de Intervenţie Europeană şi Armata Europeană a lui Emmanuel Macron, un proiect rămas controversat şi care ameninţă atât relaţia Transatlantică, NATO, relaţia cu SUA, cât şi unitatea europeană. Şi cum rezultatul reuniunii a fost plasarea regretabilă şi nepotrivită de către preşedintele Macron a Statelor Unite între puterile majore care ar afecta securitatea europeană alături de Rusia şi China, perspectiva momentului unei probabile posibile alegeri între SUA şi Europa pare să se apropie. Coşmarul statelor nou intrate în Occident. (Mai multe detalii AICI)
