Evenimentul Zilei:
Şeful statului a insistat că „Dacian Cioloş ar putea să-şi continue foarte bine proiectele importante dacă, acum cînd ecuaţia este încă incertă, îşi declară intenţiile de viitor”. „Mai devreme sau mai tîrziu ar trebui să declare şi cu cine vrea să pună în continuare în practică aceste proiecte”, a subliniat el (...)
Liviu Dragnea, brusc fan al rețelelor sociale, a scris pe Facebook:
„Preşedintele Iohannis ne-a spus astăzi că, pentru dînsul, nu contează rezultatul alegerilor din 11 decembrie. Din declaraţia sa reiese că nu contează cum vor vota românii, ci doar cu ce partid va dori Dacian Cioloş să formeze viitorul guvern.”
Am citit și recitit spusele lui Klaus Iohannis de joi seara.
De unde și pînă unde Plan Ocult, promisiune că, indiferent de rezultatul alegerilor, tot pe Dacian Cioloș îl va desemna ca premier?
Inutil să adaug că nu sînt un fan al lui Klaus Iohannis. Indiferent de părerea mea despre un personaj, regula cu Adevărul care trebuie să ne fie amic înaintea amicilor oameni e valabilă și-n cazul inamicilor. Altfel spus, chiar și cînd oamenii ne sînt inamici, în scrisul despre ei trebuie să aibă prioritate Adevărul.
Ce-a vrut să spună nu poate fi deslușit în afara contextului. Un context imediat, legat de situația de ultimă oră din PNL și un context mai larg, legat de tot ce se întîmplă cu persoana fizică a lui Dacian Cioloș. Contextul imediat apare din demisia lui Vasile Blaga din fruntea PNL. De îndată au încolțit și înflorit nu numai speculații, dar și îndemnuri privind salvarea PNL de către Dacian Cioloș, cîntate de o întreagă meterhanea mediatică drept Cel care Salvează tot ce trebuie salvat, de la partide în derută pînă la pisici suite în copaci. Profitînd de prezența în public, presa l-a întrebat pe Klaus Iohannis în legătură cu discuțiile despre Salvarea PNL de către Dacian Cioloș. Răspunsul lui Klaus Iohannis a fost în hotarele constituționale, dar mai ales în hotarele democrației. El a susținut că Dacian Cioloș, dacă vrea să candideze la funcția de premier după alegeri, trebuie să se înscrie în PNL, altfel zis să se angajeze în bătălia politică.
Contextul mai larg e dat de formidabila campanie de publicitate, vecină cu un deșănțat cult al personalității, care i se face în ultimul timp lui Dacian Cioloș. Desigur, Dacian Cioloș e, cel puțin față de jurnaliști, diferit de liderii politici tradiționali. Ca partener de dialog e un tip agreabil. Nu se bate pe burtă cu tine, nu te invită să-i botezi copilul, nu face bancuri porcoase, nu te lustruiește perfid și nu-i bîrfește pe ceilalți. Prestația sa e una de funcționar de la Bruxelles, stranie însă în lumea politicii românești, rămasă mai departe lumea lui Nea cutare. De aici pînă la a-l cînta pe Dacian Cioloș ca Salvator al României, ca Om Providențial, e cale lungă. Mașinăria publicitară n-a vizat însă, cum ne-am fi așteptat, asigurarea unui capital de simpatie unui personaj altfel necunoscut românilor și mai ales lipsit de carismă. Ea a vizat un Proiect, deocamdată rămas discret în ceea ce privește Regizorul. Și anume, Dacian Cioloș rămîne premier pînă la alegeri, continuînd să fie invocat drept Salvatorul României, iar după alegeri fie cu un guvern PNL, fie cu unul PSD- PNL, lui Dacian Cioloș i se oferă funcția de premier. Judecînd după tulnicăreala publicitară, oferta nu-i va fi făcută oricum, ci în cadrul unui Protocol de stat, cu o Delegație întruchipînd toate provinciile istorice și purtînd în cupe de argint pămînt din toate cele patru colțuri ale patriei. Klaus Iohannis a pus capăt acestor coruri de slavă precizînd, în chip corect, că Dacian Cioloș, dacă vrea să-și continue proiectele, va trebui să se înscrie în bătălia politică de pe acum, cînd balanța votului nu se vede încă la orizont.
Unde e încălcarea Constituției? Unde e încălcarea democrației? Dimpotrivă, dovedind c-a înțeles nevoia opiniei publice de a beneficia și de punctul de vedere al Președintelui, Klaus Iohannis a reiterat un principiu de fond al democrației autentice: funcțiile se obțin prin vot.
Această reiterare era abolut necesară pentru sănătatea morală a națiunii. În ultimul timp, apăruseră tot felul de teorii ciudate, dacă nu chiar suspecte, despre posibilitatea de a parveni la guvernare și altfel decît prin alegeri libere și corecte.
Nu numai că aceste teorii aminteau de filosofia bolșevică, cea potrivit căreia oameni, aleși, care sînt bolșevicii, nu trebuie să se supună votului, deoarece ei știu mai bine decît alegătorii direcția istorică în care trebuie să meargă țara, dar mai mult ele erau imorale.
Pentru Dacian Cioloș se propunea o formulă mai mult decît comodă. Prin ea, Dacian Cioloș ședea deoparte de bătălia electorală, de încercarea cumplită care e mersul în campanie, pentru a cerși voturi, de compromisurile pe care le reclamă obținerea de voturi și, după ce alții – liderii PNL - obțineau majoritatea parlamentară, plini de noroi, de vînătăile chelfănelii electorale, venea Dacian Cioloș, curat, proaspăt, neatins, odihnit și lua funcția de premier.
Klaus Iohannis a pus capăt acestei iluzii, întreținute de camarila lui Dacian Cioloș.
Dacă Dacian Cioloș vrea să devină premier sau cum susțin admiratorii – vrea să-și continue proiectele începute acum, atunci nu-i rămîne decît să demisioneze din funcția de premier și să se angajeze, prin înscrierea într-un partid – PNL, desigur, partid apropiat de viziune politică a lui Dacian Cioloș, în bătălia electorală.
Napoleon a spus că orice soldat are în raniță bastonul de mareșal.
Da, dar Napoleon n-a spus că soldatul poate ajunge mareșal fără a-și risca viața bătîndu-se pe cîmpul de luptă.
Adevarul:
Exasperare, aşa am putea caracteriza într-un cuvânt percepţia americană la nivelul Departamentului de Stat şi a Casei Albe legată de ultimele manevre şi încălcarea constantă a regulilor jocului de către Kremlin.
La Pentagon e o jubilaţie preocupată: v-am spus noi, nu poţi face afaceri cu ruşii când te simt slab, utilizează negocierile şi acordurile ca pe elemente tactice pentru a-şi continua ofensiva la adăpostul aparenţei unui acord internaţional sau măcar ruso-american. Căci militarii ştiu mai bine comportamentul rus, după ce Kremlinul s-a abandonat noii elite de forţă de la nivel militar în locul cunoscuţilor siloviki civili.
Ultima săptămână a revelat faptul că o Rusie în vizibilă defensivă diplomatică şi scădere de prestigiu internaţional – după atacurile la convoiul umanitar al ONU Crucii Roşii şi după crimele de război din Alep, bombardarea spitalului şi ariilor civile sensibile din al doilea oraş ca mărime din Siria şi raportul doborârii avionului de linie malaezian – a devenit tot mai agresivă în manipulare, dezinformare şi interpretarea acordurilor existente, încât riscă să le prăbuşească definitiv.
Moscova a acoperit propriile ofensive constante şi câştigurile căutate fără întrerupere pe teren, în beneficiul favoriţilor săi Al Assad şi trupelor proprii respectiv separatiste în Donbas, sub declaraţii sforăitoare care atacă SUA şi ignoră sau interpretează în logică originală propriile acţiuni, încât a adus la exasperare comunitatea internaţională. Şi cum reacţiile au fost cel puţin nepotrivite, iar Serghei Lavrov a ajuns să se comporte ca un propagandist de provincie, în lipsă de argumente pe multiplele dosare, exasperarea a cuprins partenerii şi pe cei afectaţi de gesturile militare ale Rusiei lui Putin.
A mai apărut şi raportul privind doborârea avionului malaezian deasupra Donbasului, cu reacţii la fel de nepotrivite din partea rusă. Suma acestor întâmplări, cumulul şi suprapunerea de fapte ale agresivităţii militare ruse, a dus la o crispare americano-rusă ce ameninţă să se transforme în încrâncenare şi reacţii nervoase. Deja contactul între trupele ruse şi americane în Siria, Marea Neagră, Mediterană şi Marea Baltică, la nivel aerian, naval şi terestru, poate duce la incidente militare, ba chiar la ciocniri şi confruntări, mai ales dacă echilibrele pe teren sunt restabilite forţat prin confruntarea cu trupele proxy ale celuilalt aparţinător. O perspectivă de confruntare nedorită, mai ales când tot mai mult se aud zăngănind ameninţător la nivel public elementele ţinând de capabilităţile nucleare ale fiecăruia.
Premium
