"Avem trei situaţii în care preşedintele a dat înapoi. La buget, s-a dus Ponta la Cotroceni, a ieşit seara Băsescu şi a zis că s-a înţeles cu Ponta. La Guvern, s-a dus Ponta şi Oprea şi seara a ieşit preşedintele că s-a înţeles cu premierul. Astăzi, s-a dus premierul, a ieşit Băsescu că a înţeles. Domnia sa nu se poate înţelege peste Constituţia României şi peste proceduri. Acea plângere a domniei sale era la Curte. Am înţeles că o retrage. De ce? Că au ieşit nişte sindicalişti în stradă? Că duce o campanie domnul Ponta? De când se teme Băsescu de campaniile duse de Ponta? Ştiţi care e efectul direct al acestei chestii? Observaţi că
Jurnalistul a subliniat că Ponta şi Băsescu se bat în declaraţii, dar nu rup acordul de coabitare: "Avem două teritorii. Teritoriul lui Ponta - electoratul anti-Băsescu şi teritoriul lui Băsescu - electoratul anti-PSD. PNL-ul e încă îmbrăţişat, ba chiar e în USL, dar adversarul de vorbe e Traian Băsescu. Şi mai trece o săptămână, se mai creează un conflict care nu ajunge la împuşcături. Nu au ajuns să se omoare. Acum era chiar un moment în care erau care pe care.
E un joc în care ei nu ajung la împuşcături. Se ameninţă, e un tărăboi, iese, îl face mincinos, dar nu rupe acordul de coabitare".
sursa: realitatea.net
Comentează