Criza apei potabile din Prahova – care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă timp de aproape o săptămână – a scos la iveală un sistem instituțional fragmentat, lipsit de coordonare, în care autorități județene, locale și centrale se contrazic public, iar responsabilitățile sunt pasate de la o instituție la alta.
Totul pornește de la lucrările executate la acumularea Paltinu, acolo unde, încă din vară, s-a decis scăderea controlată a nivelului apei pentru a permite intervenția la golirile de fund ale barajului. În iulie a fost identificată problema tehnică, iar din acel moment s-a intrat într-un proces gradual de golire a lacului, pentru a permite lucrări pe fundul acumulării. Scopul declarat a fost evitarea unei situații și mai grave, în care barajul nu ar mai fi putut fi folosit nici pentru alimentarea cu apă a populației, nici pentru industrie sau producția de energie.
Cine spune adevărul?
Pe 22 octombrie, la Paltinu are loc o inspecție tehnică. Reprezentanți ai Apelor Române (ANAR, Administrația Bazinală Buzău–Ialomița, SGA Prahova), ai Hidroelectrica, ai firmei de scafandri, ai societății CONSIB și ai Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova constată la fața locului starea lucrărilor și efectele primei faze de intervenție. Concluziile sunt consemnate într-un document intern, înregistrat ulterior, pe 29 octombrie, la Apele Române. Raportul notează două realități esențiale: faptul că golirile de fund ale barajului sunt blocate, ceea ce face ca alimentarea cu apă să fie dependentă de circuitul prin centrala hidroelectrică, și existența unui risc de creștere a turbidității apei pe perioada coborârii nivelului în lac și a execuției lucrărilor.
Această mențiune privind turbiditatea este cheia întregului scandal. Documentul recunoaște explicit că apa evacuată în timpul lucrărilor se poate tulbura semnificativ. În același timp, potrivit Ministerului Mediului, operatorul ESZ Prahova – responsabil de captarea și tratarea apei brute înainte ca aceasta să ajungă, prin Hidro Prahova, la populație – nu ar fi informat nici ministerul, nici celelalte instituții că o astfel de creștere a turbidității ar putea depăși limitele tehnologice ale Stației Voila și ar putea face imposibilă tratarea apei. Din perspectiva Ministerului Mediului, aici începe ruptura: instituția susține că a întrebat explicit, în mai multe ședințe tehnice, dacă există riscul ca populația să rămână fără apă și că răspunsul, de fiecare dată, a fost că nu există un astfel de pericol. Prin urmare, spune ministerul, nu avea cum „să știe” că oprirea apei este un scenariu probabil sau iminent.
În același timp, Administrația Națională „Apele Române” recunoaște că există „o parte de vină” la nivel instituțional, admite că ar fi fost nevoie de o comunicare mult mai intensă între administrația bazinală, primării, operatori și celelalte autorități locale, dar insistă că riscul a fost semnalat în cadrul comitetelor pentru situații de urgență. Reprezentanții ANAR vorbesc despre un „risc iminent” de întrerupere a alimentării, pe care, spun ei, l-au adus la cunoștința tuturor factorilor responsabili. Observăm aici un prim conflict. Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, afirmă public că nu a fost informat că există un risc de întrerupere a apei în timpul lucrărilor și că, dimpotrivă, mesajul primit de la institutionile din subordinea Ministerului Mediului era că riscul există doar dacă lucrările nu se fac, nu dacă sunt în plină desfășurare.
În plan județean, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, intervine și clarifică, pe de o parte, arhitectura instituțională, iar pe de altă parte acuză lipsa de comunicare. Nanu explică explicit că Hidro Prahova este singura companie de apă a județului, subordonată CJ, responsabilă de rețele, de relația cu cetățenii și de distribuția efectivă. ESZ Prahova, în schimb, este o structură aflată în subordinea Ministerului Mediului, cu rol tehnic, de intermediere a apei între barajul Paltinu și Hidro Prahova, fără responsabilitate directă față de populație. Președintele CJ susține că nici Consiliul Județean, nici Hidro Prahova nu au fost informate, consultate sau invitate la vreo discuție despre oprirea apei, deși impactul a fost resimțit direct la nivelul comunităților pe care le reprezintă. Acuzația sa este clară: lucrările și manevrele de la Paltinu au fost gestionate exclusiv de structuri aflate în subordinea Ministerului Mediului, iar autoritățile locale au fost puse în fața faptului împlinit.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, încearcă să repoziționeze responsabilitatea la nivel local. Ea spune explicit că directorii de la Administrația Bazinală Buzău–Ialomița și ESZ Prahova ar trebui să plece din funcții, că au avut documente care atestau existența riscului și nu l-au comunicat nici ministerului, nici primarilor, nici populației. În același timp, ea recunoaște că a oferit public garanții greșite atunci când a afirmat inițial că alimentarea cu apă a populației nu va fi afectată, justificând aceste declarații prin informațiile primite de la instituțiile din subordine. Într-un alt registru, ministra critică însăși structura ESZ Prahova, pe care o numește „struțo-cămilă”, susținând că este un model unic în țară, inutil și păgubos pentru populație, și nu exclude desființarea companiei după finalizarea verificărilor Corpului de Control. Întrebată astăzi dacă va da curs cererii PSD de a demisiona de la Ministerul Mediului, Buzoianu a replicat: „Declarațiile politice în această situație nu fac decât să acopere o situație dezastruoasă la nivel local în care de-a lungul anilor au fost numiți peste tot oameni politici - ajunge să ne uităm la CV-ul domnului director ca să vedem această realitate. (...) Dacă îmi arătați exact care ar fi trebuit să fie o atribuție legală că... știți, asa doar demisia demisia... Dar pentru ce anume?”.
La rândul lor, reprezentanții ESZ Prahova se apără susținând că Apele Române și Ministerul Mediului s-au grăbit să golească lacul, că golirea s-a făcut prea rapid, că traseul alternativ de alimentare este în lucrări de ani de zile, cu avize întârziate, și că rezervele de apă ar fi trebuit să fie responsabilitatea autorităților locale. În paralel, însă, aceeași ESZ anunță joi, printr-un comunicat, că din punct de vedere tehnic, fizic și chimic apa poate fi livrată din nou către operatori și industrie, dar că mai sunt necesare 72 de ore pentru confirmarea rezultatelor microbiologice. Altfel spus, după ce populația a stat zile întregi fără apă, compania descoperă brusc o capacitate de mobilizare și își prezintă public eforturile.
Imaginea unui sistem profund disfuncțional
Rezultatul acestor declarații încrucișate este o imagine de sistem profund disfuncțional. Ministerul Mediului spune că nu a fost informat corect. Apele Române spun că au informat. Prefectul spune că nu i s-a spus adevărul până la capăt. Consiliul Județean spune că nici măcar nu a fost la masă. ESZ susține că alții s-au grăbit și că infrastructura alternativă nu era gata. Toți invocă documente, minute de ședință, comitete pentru situații de urgență, dar nimeni nu își asumă, în mod clar și responsabil că oamenii au rămas fără apă.
Dacă privim în ansamblu, criza apei din Prahova nu este doar rezultatul unei decizii tehnice legate de un baraj, ci produsul unei arhitecturi instituționale complicate și incoerente. Un operator tratează apa, altul o distribuie, altul administrează barajul, altul coordonează situațiile de urgență, iar ministerul reglementează și centralizează informația. Fiecare are o responsabilitate parțială, dar nimeni nu pare să fi avut, în practică, responsabilitatea întregului lanț, de la baraj la robinetul omului care vrea acum să bea un pahar cu apă.
Responsabilitățile directe par să se concentreze, în primul rând, în zona ESZ Prahova și ABA Buzău–Ialomița, care știau că apa se va tulbura și că există un risc serios pentru funcționarea sistemului, dar nu au construit, nu au comunicat și nu au impus un scenariu clar de criză: rezerve, surse alternative, planuri de backup. Responsabilitatea de coordonare cade pe umerii Prefecturii, care ar fi trebuit să pună la aceeași masă toate instituțiile și să activeze, la timp, planurile de urgență. Responsabilitatea politică aparține Ministerului Mediului, care a girat un sistem cu fisuri majore, a oferit garanții publice neconforme cu realitatea și abia după izbucnirea crizei a început să vorbească despre demiteri, desființări și anchete.
Pentru oamenii rămași fără apă, toate aceste discuții tehnice, juridice, politice sunt, de fapt, traducerea unui singur adevăr: statul, în ansamblul său, nu a fost capabil să prevină o criză perfect previzibilă, iar faptul că instituțiile recunosc acum, pe rând, că „ar fi trebuit să comunice mai bine” sau că „fiecare are o parte din vină” nu face decât să confirme boala de care suferă România și nu de ieri sau de azi: avem un sistem construit astfel încât, în momentul în care ceva se rupe, nimeni nu mai știe cine răspunde cu adevărat.
Comentează