Criza apei din Prahova: ESZ anunță că poate relua livrarea - 72 de ore până la verdictul microbiologic / Șeful CJ Prahova: 'NU este Compania de Apă Prahova' (UPDATE)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-12-2025 10:44

Actualizat: 04-12-2025 11:23

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Exploatare Sistem Zonal Prahova anunță că a finalizat procedurile tehnice, fizice și chimice necesare pentru reluarea furnizării apei către operatori și industrie, apă care urmează să ajungă ulterior la populație. Compania a transmis joi un comunicat în care precizează stadiul pregătirilor și condițiile pentru reluarea distribuției.

„Colectivul Exploatare Sistem Zonal Prahova a făcut eforturi deosebite pentru a livra apă populației cât mai rapid posibil. Astfel, în această dimineață, suntem pregătiți din punct de vedere tehnic, fizic si chimic, să livrăm apă către agenții economici. Din acest moment, așteptăm pentru 72 de ore rezultatele analizelor microbiologice, pentru a ne asigura că apa respectă standardele prevăzute în OUG 7/2023. Rămânem angajați să fim prezenți și să gestionăm cu responsabilitate tratarea apei potabile”, transmite compania.

Rezultatele microbiologice sunt obligatorii pentru a certifica faptul că apa poate fi consumată în siguranță de populație.

Exploatare Sistem Zonal Prahova SA este furnizorul principal de apă potabilă pentru 84% din populația județului, asigurând totodată și apă industrială pentru companiile din zonă. Societatea operează în colaborare cu Administrația Națională „Apele Române”, acționarul unic, și cu parteneri publici și privați din domeniul apei.

Virgiliu Nanu clarifică responsabilitățile – „ESZ nu este Compania de Apă Prahova”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a intervenit public pentru a clarifica responsabilitățile instituțiilor implicate în alimentarea cu apă a județului, în contextul confuziei generate de situația de la barajul Paltinu. Acesta subliniază că Hidro Prahova este singurul operator de apă al județului, în timp ce ESZ Prahova are doar atribuții tehnice și se află în subordinea Ministerului Mediului.

„ESZ nu este Compania de Apă Prahova. În ultimele zile au apărut tot felul de confuzii în mediul online despre cine răspunde, de fapt, de alimentarea cu apă în Prahova. Vreau să lămuresc foarte clar acest lucru.
Hidro Prahova este singura companie de apă a județului, aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova. Este operatorul care comunică direct cu cetățenii, gestionează rețelele și distribuie apa în localitățile deservite.
ESZ NU este compania de apă a Prahovei. ESZ se află în subordinea Ministerului Mediului și are un rol strict tehnic, de intermediere a apei între Barajul Paltinul și Hidro Prahova. Nu gestionează rețeaua, nu are relații cu populația și nu este responsabilă de distribuție”, transmite Nanu.

Președintele Consiliului Județean susține că autoritățile locale nu au fost implicate în discuțiile privind oprirea apei și nici nu au primit informări oficiale, deși efectele au fost resimțite direct de populația județului.

„Este important să mai spun un lucru: nici Consiliul Județean Prahova, nici Hidro Prahova nu au fost informate, consultate sau invitate la vreo discuție despre oprirea apei, deși efectele au fost resimțite direct în județ. Manevrele și lucrările de la Barajul Paltinu au fost făcute exclusiv de instituții aflate în subordinea Ministerului Mediului”, afirmă Nanu.

Liderul CJ Prahova insistă asupra necesității unei comunicări corecte între instituții, în astfel de situații de criză. „Când apar astfel de situații, comunicarea corectă și colaborarea între instituții devin obligatorii. Doar așa putem proteja oamenii și putem evita haosul informațional. Voi continua să cer explicații oficiale și să apăr dreptul prahovenilor la informații clare, corecte și complete”, a mai spus Nanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri