Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) contrazice ferm informațiile apărute în ultimele ore în spațiul public privind documentele tehnice întocmite în octombrie și noiembrie, în contextul situației de la barajul Paltinu. Instituția clarifică, printr-un comunicat de presă, rolul fiecărei autorități și acuză operatorul de apă ESZ Prahova că nu a semnalat niciodată riscul real de imposibilitate a tratării apei.
Documentul vehiculat în presă reprezintă minuta unei întâlniri tehnice desfășurate la barajul Paltinu, la care au participat: ANAR, ABA Buzău–Ialomița, SGA Prahova, Hidroelectrica, CONSIB, specialiști scafandri și ESZ Prahova.
Specialiștii au notat atunci că lucrările la golirea de fund GF2 pot provoca o creștere temporară a turbidității în apa brută care ajunge la Stația de Tratare Voila.
Însă, subliniază MMAP, ESZ Prahova – singurul operator care tratează apa pentru consum – nu a transmis niciun moment că această creștere ar putea face imposibilă tratarea apei.
ESZ Prahova „nu a avertizat asupra riscurilor invocate acum”
Ministerul acuză operatorul că, deși avea obligația legală să semnaleze orice risc privind continuitatea alimentării:
nu a avertizat asupra riscurilor invocate acum,
nu a prezentat limitele tehnologice ale stației,
nu a informat că turbiditatea ridicată ar putea bloca tratarea,
nu a activat măsuri preventive (rezerve, surse alternative, acumulări tampon).
MMAP respinge categoric afirmațiile că ar fi „știut” despre un risc de oprire a alimentării cu apă. „Documentul din 22 octombrie nu conține nicio observație sau avertizare a ESZ Prahova privind imposibilitatea tratării apei”, susține instituția.
Ministerul clarifică și conținutul Hotărârii nr. 9 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, prezentată eronat în presă. Potrivit MMAP:
documentul se referă strict la riscul operațional generat de avaria din 17 iunie 2025 la golirea de fund GF2,
hotărârea vizează riscul pentru siguranța barajului dacă lucrarea nu ar fi fost executată,
nu există nicio mențiune privind posibile întreruperi în alimentarea cu apă potabilă din cauza lucrărilor de la Paltinu.
CJSU a recunoscut o „situație generatoare de urgență”, însă legată exclusiv de necesitatea intervenției tehnice la instalația avariată, nu de un risc de imposibilitate a tratării apei.
În plus, documentul nu conține nicio solicitare sau avertizare din partea ESZ Prahova în legătură cu riscul ca populația să rămână fără apă. Ministerul reamintește că operatorul ESZ Prahova avea obligația legală de a:
menține rezerve minime de apă (BAC – nefuncțional din 2017),
raporta imediat orice limită tehnologică,
evalua impactul turbidității asupra procesului de tratare,
informa MMAP, ANAR, autoritățile locale dacă exista un risc de întrerupere,
activa surse alternative de apă.
Niciuna dintre aceste obligații nu ar fi fost îndeplinită, susține MMAP.
Ministerul subliniază că, în multiple ședințe tehnice, reprezentanții săi au întrebat explicit dacă există un risc ca populația să rămână fără apă. Răspunsul primit de fiecare dată a fost că nu există un astfel de risc. MMAP afirmă că operatorul – singura instituție responsabilă exclusiv cu tratarea și furnizarea apei potabile – nu a semnalat în niciun moment că Stația Voila nu ar putea opera în regim de turbiditate crescută.
În acest context, ministerul cataloghează declarațiile apărute în spațiul public ca fiind „false și bazate pe interpretări eronate”.
„Ba mai mult, reprezentanții ministerului mediului au întrebat expres dacă există acest risc, în mai multe ședințe tehnice și au primit asigurări de la toate autoritățile din subordine de la nivel local că nu există riscul populației de a nu mai avea acces la apă. ESZ Prahova, instituția responsabilă de tratarea și furnizarea apei, nu a transmis că turbiditatea crescută ar putea face imposibilă operarea Stației Voila. Ministerul va continua să prezinte public toate documentele relevante și a dispus verificări prin Corpul de Control pentru a clarifica responsabilitățile care au condus la această situație”, conchide ministerul.






























Comentează