Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criză gravă în Croaţia: Guvernul e în pragul prăbuşirii

croatia

Guvernul croat era vineri în pragul prăbuşirii, după o nouă răsturnare de situaţie într-o criză care zguduie coaliţia de dreapta aflată la putere din ianuarie, principalul partid al acesteia anunţând că nu îl mai sprijină pe premierul Tihomir Oreskovic, relatează AFP.

 

"Oreskovic nu se mai bucură de încrederea noastră", a declarat preşedintele HDZ (drepta naţionalistă), viceprim-ministrul Tomislav Karamarko, adevăratul lider al coaliţiei.

 

Cu puţin înainte, Tihomir Oreskovic le-a cerut lui Tomislav Karamarko şi Bozo Petrov, al doilea vicepremier şi lider al formaţiunii Most (centru dreapta), să demisioneze, din cauza disputelor dintre ei devenite, în opinia sa, "o mare povară pentru guvern şi pentru Croaţia".

 

Retragerea lor ar permite guvernului "să continue reformele demarate şi ale căror prime rezultate sunt deja vizibile", a afirmat Tihomir Oreskovic, un expert financiar fără afiliere politică, solicitat de HDZ şi Most să conducă executivul, conform Agerpres.

 

"Este evident că situaţia politică actuală a început să pună în pericol interesele naţionale", a avertizat el.

 

Refuzând să demisioneze, Tomislav Karamarko a subliniat că o remaniere a majorităţii parlamentare sau noi alegeri sunt în prezent singurele soluţii convenabile.

 

Pe de altă parte, acuzat de opoziţia social-democrată de conflict de interese într-o afacere legată de compania naţională a petrolului INA, având 49% din acţiuni controlate de grupul ungar MOL, Tomislav Karamarko se va confrunta pe 18 iunie cu o moţiune de cenzură în parlament.

 

La rândul său, Bozo Petrov a declarat că este dispus să demisioneze pentru a ajuta la "stabilizarea ţării".

 

Organizarea de noi alegeri legislative ar amâna punerea în aplicare a reformelor economice necesare redresării uneia dintre cele mai fragile economii din cadrul Uniunii Europene, la care Croaţia a aderat în 2013.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.