Ungaria trebuie să rămână în afara conflictului militar din estul Ucrainei, unde situaţia se menţine ''serioasă şi tensionată'' şi trebuie făcut totul pentru evitarea unui război, a declarat miercuri premierul ungar Viktor Orban, transmite agenţia MTI.
Orban a vizitat Centrul integrat de operaţiuni al forţelor armate, unde s-a întâlnit cu ministrul apărării Tibor Benko şi cu ofiţeri din armată care au misiunea de a asigura securitatea Ungariei, a menţionat biroul său de presă.
Ceea ce contează cel mai mult este să fie garantată securitatea ţării şi Ungaria să rămână în afara conflictului, a spus premierul conservator ungar, respingând propunerea stângii de a trimite trupe şi arme în Ucraina, potrivit relatării agenţiei ungare de presă.
Într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook, Viktor Orban a afirmat că Ungaria trebuie să contribuie la eforturile internaţionale menite să restabilească pacea, în timp ce armata ungară trebuie să fie pregătită să gestioneze situaţia în cooperare cu poliţia ''dacă lucrurile evoluează cel mai rău prin venirea refugiaţilor''. ''Am astăzi impresia că o putem face şi securitatea Ungariei este pe mâini bune'', a concluzionat premierul ungar.
După o reuniune de marţi a comitetului naţional de securitate, la care Viktor Orban a cerut ca armata să ia măsuri de prevenire a oricărei posibile incursiuni armate dinspre Ucraina, ministrul Tibor Benko a anunţat desfăşurarea unor trupe în zona de frontieră cu Ucraina, parţial în cadrul pregătirilor pentru gestionarea unor eventuale fluxuri de refugiaţi şi alte misiuni umanitare.
Tot marţi, Viktor Orban a avut o discuţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a asigurat de sprijinul Ungariei faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.
Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta au fost tensionate în ultimii ani, guvernul ungar acuzând Ucraina de încălcarea drepturilor minorităţii maghiare, în timp ce guvernul ucrainean acuză Ungaria că sprijină politicile Rusiei.
La o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO desfăşurată în ianuarie, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a considerat 'inacceptabil' faptul că guvernul de la Kiev foloseşte provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia.
Totuşi, Szijjarto a precizat miercuri că Ungaria nu se va opune prin veto sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei după decizia acesteia din urmă de a recunoaşte independenţa provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.
Criza ucraineană - Care este poziția lui Viktor Orban
București
9°C
Articole Similare

628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
628

35
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
35

1.576
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.576

43
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
43

4.744
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
4.744

41
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
41

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

5.706
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.706

5.551
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.551

141
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
141

186
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
186

134
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
134

9.449
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.449
















Comentează