Naţionala Croaţiei a eliminat duminică seara selecţionata Danemarcei, într-o partidă cu o desfăşurare dramatică. După 1-1 în 90 de minute, Croaţia a ratat un penalty în minutul 116. Calificarea s-a tranşat la loviturile de departajare, unde Croaţia s-a impus cu 3-2.
În minutul 4 al partidei, scorul era deja 1-1, după ce danezii au reuşit cel mai rapid gol al competiţiei, în secunda 57, iar croaţii au egalat după doar două minute. Acelaşi scor s-a menţinut până la finalul celor 90 de minute regulamentare.
În a doua repriză de prelungiri, Mathias Joergensen a faultat în postură de ultim apărător. Arbitrul a dictat penalty, însă nu şi eliminare. Portarul danez, fiul legendarului Peter Schmeichel, a apărat penalty-ul executat de căpitanul croat, Luka Modric.
Au urmat loviturile de departajare, începute cu câte o ratare de fiecare parte. Portarul danez a mai apărat două lovituri de la 11 metri, însă nu a fost de ajuns, pentru că ai săi coehipieri au ratat de trei ori.
Croaţia se califică în sferturile de finală ale competiţiei din Rusia, unde va juca împotriva ţării gazdă.
Comentează